Un nou focar de COVID-19 în Dâmboviţa. Centrul pentru persoane cu handicap de la Ţuicani-Moreni are 16 infectaţi

0
Loading...

26 iunie 2020, 09:20

După centrul de bătrâni de la Răcari, un alt cămin socio-medical devine focar de COVID-19. De data aceasta este vorba de un centru pentru persoane cu handicap. Testele au confirmat prezenţa virusului la 16 persoane, atât pacienţi, cât şi angajaţi.

Potrivit DSP Dâmboviţa, boala s-a răspândit în Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ţuicani-Moreni, după ce sursa primară a fost o femeie de serviciu care a contractat virusul în timpul liber.

În centrul din Moreni sunt internaţi 119 beneficiari, persoane cu handicap psiho-motor, în instituţie lucrând de asemenea 95 de salariaţi.

După diagnosticarea primului caz – o îngrijitoare de curăţenie identificată pozitiv în 22 iunie, care este internată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, DSP Dâmboviţa a dispus testarea profilactică, în 24 şi 25 iunie.

„În prima zi destinată testării au fost investigate 101 persoane, dintre acestea 16 au primit rezultat pozitiv, 10 fiind din rândul asistaţilor şi 6 din rândul personalului. Menţionăm că, la acest moment, toate persoanele identificate pozitiv la testarea profilactică sunt asimptomatice”, precizează DSP Dâmboviţa, într-un comunicat.

Toţi cei 16 pacienţi confirmaţi ca fiind purtători ai virusului vor fi transportaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a dispus, de asemenea, măsuri precum distanţarea salariaţilor la fiecare schimbare a turelor de lucru; li s-a interzis salariaţilor să utilizeze în comun anumite spaţii; li s-a impus purtarea echipamentului de protecţie standard pe tot timpul activităţii; intensificarea operaţiunilor de curăţenie şi de dezinfecţie curentă.

Ancheta epidemiologică este în derulare, precizează sursa citată.

CITEŞTE ŞI:

Sursa: http://adevarul.ro/locale/targoviste/un-nou-focar-covid-19-dambovita-centrul-persoane-handicap-Tuicani-moreni-16-infectati-1_5ef586d65163ec4271540daa/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here