Tema pericolelor care pasc un aranjament de putere democratic este, de bună seamă, la fel de veche ca și regimul politic în cauză. Într-o celebră operă – de acum mai bine de două milenii, din al cărui titlu („Politeia”) s-a născut termenul de politică – întemeietorul logicii trecea în revistă ceea ce poate să distrugă din interior un polis. La acest capitol, autorul enumera situațiile conflictuale, dar și pe cele care vizau consecințele acumulării bogăției în mâinile unei minorități. Desigur, în condițiile măririi ponderii categoriilor nevoiașe. Deși în acele vremuri nu existau partide politice – în accepția pe care o conferim astăzi – trebuie menționat că, de regulă, acțiunile care aveau consecințe asupra societății implicau grupuri relativ organizate. Acestea, trebuie precizat, erau însă departe de eficiența organizațională de care sunt capabile partidele moderne. Modernitatea, așa cum o știm din manuale, pare să fi reînnodat firul vechilor idei de democrație. Este însă vorba mai degrabă despre semnificația culturală a termenului. Adică, de construcțiile ideatice prin intermediul cărora s-a construit narativul identificării societăților occidentale cu o anumită civilizație, de la care-și revendică principalele valori. Potrivit acestora din urmă, democrația occidentală se identifică cu așa-numita putere a poporului.
Democrațiile moderne, după cum știm, nu implică însă participarea nemijlocită a cetățenilor, cum se întâmpla la vechii greci. La prima vedere, în zilele noastre pare imposibil așa ceva. Este suficient, în acest sens, să avem în vedere societățile extinse și extrem de complexe ale vremurilor actuale. De fapt, așa stăteau lucrurile până nu demult. Știm că, în prezent, noile tehnologii informaționale facilitează consultarea publică la o scară extinsă a unei societăți. Procesul fiind instantaneu. Deocamdată, în ceea ce privește consultarea „poporului”, doar unele dintre democrațiile occidentale apelează la noile tehnologii informaționale într-o măsură semnificativă în chestiuni importante, în timp ce altele preferă să le utilizeze îndeosebi pentru atingerea a unor obiective de factură strict electorală.
În genere, democrațiile occidentale moderne continuă să păstreze drept principal referențial instituția clasică a reprezentării. Adică, întreaga procedură publică a competiției dintre partidele politice. Astfel, păstrând în aparență ideea de autoguvernare a cetățenilor, democrațiile occidentale continuă să aibă drept principali actori partidele politice. Altfel spus, competiția dintre acestea, dar și libertatea cetățenilor de a alege. Este adevărat, și cetățenii, în anumite condiții, constituțional stabilite, pot avea inițiative referitoare la o serie de politici publice. Însă, determinantă rămâne, fără îndoială, contribuția partidelor în ceea ce privește structura și conținutul acestor politici. Ceea ce, în mod evident, implică faptul banal că aceste organizații sunt răspunzătoare atât de nașterea, dar și de pretenția soluționării crizelor de tot felul care marchează în prezent acest aranjament de putere. Și pe care continuăm să-l definim ca fiind de factură democratică.
Tot atât de adevărat este și faptul că feluritele crize, amplitudinea lor, dar și cronicizarea acestora, alături de soluțiile avansate de către partide, pot alimenta fenomenele de eroziune ale unui aranjament de putere de factură democratică. Trebuie precizat că natura crizelor care contribuie la fragilizarea democrației este diferită de aceea care afectează economia, balanța de plăți, bursele etc. De bună seamă, și acestea pot avea consecințe asupra metabolismului unei democrații. Însă eroziunea democrației este un fenomen care vizează prin excelență funcționalitatea politicului. Adică, a regimului cotidian de existență a unei comunități politice, care are drept scop dezvoltarea și autoguvernare. De fapt, satisfacerea nevoilor indivizilor din comunităților umane care alcătuiesc pomenita comunitate.
De-a lungul timpului, au fost teoretizate diverse fenomene de eroziune ale democrației, fiind puse în lumină o serie de factori suspectați că ar contribui la fragilizarea unei democrații. Privind la modul general, reținem că majoritatea abordărilor critice au în comun o perspectivă centrată asupra contribuției partidelor politice la erodarea regimurilor democratice. În acest sens, să ne reamintim că în anumite perioade, cum au fost acelea care au precedat cele două conflagrații mondiale, criticile cele mai virulente au avut drept obiect chiar motorul funcțional al democrațiilor. Și anume, partidele politice. Implicit instituția reprezentării: parlamentul. Partidele au fost considerate, pe bună dreptate, ca fiind adevăratele „termite” care fragilizează acest tip de exercitare a puterii. Partidele tradiționale ale vremii au pregătit de fapt terenul care a facilitat apariția, înmulțirea și consolidarea feluritelor buruieni ideatice de factură totalitară. Cele mai periculoase dovedindu-se, fără îndoială, fascismele și cumunismele.
Privind dintr-o astfel de perspectivă responsabilitatea partidelor politice, am putea conchide că nu este nimic nou sub soare! Ascensiunea partidelor extremiste, la care suntem martori în prezent, a fost facilitată în mod evident de incapacitatea partidelor tradiționale de a soluționa probleme reale, care au nemulțumit o parte însemnată a cetățenilor societăților occidentale. Emigrația scăpată de sub control, confuzia între drepturi și libertăți organice într-o democrație, pe de o parte, și pretențiile de discriminare pozitivă ale minorităților, pe de alta; polarizarea tot mai accentuată a categoriilor sociale, ceea ce a avut drept consecință eroziunea politicului; acutizarea incertitudinilor rutelor profesionale determinate de iureșul progresului tehnologic etc. s-au constituit în tot atâtea capitole care au legitimat radicalismul soluțiilor avansate de către partidele extremiste.
În ceea ce privește democrația autohtonă, la cele de mai sus s-a adăugat un ingredient mioritic: viziunilor critice privind rolul partidelor politice le-au fost asociate și cele ale altor structuri, dar pe care aceste organizații le controlează, direct sau indirect, potrivit legii. Sunt de notorietate poveștile din spațiul public care relatează fenomenul populării, gestionat de către partide, a tot felul de instituții cu rude, cunoștințe, clientelă, amante etc.. Ideea de reprezentativitate a partidelor fiind astfel pur și simplu pulverizată. Și în afara oricărui raționament de bun simț. Este un fenomen vehiculat nu doar în spațiul public, ci și în cadrul platformelor de socializare. Aceste platforme, în prezent focusate și ele asupra privilegiilor magistraților, dar și asupra altor categorii de funcționari, recompensați pecuniar de-o manieră care ignoră orice calcul bazat pe rațiune, nu funcționează asemeni spațiului public. Dincolo de faptul că platformele colportează informații care nu au niciun regim de verificare a veridicității, actorii acestora interpretează partituri care ignoră cele mai elementare reguli ai unui dialog. În spațiul public, orice luare de poziție rațională, bazată pe argumente, poate fi urmată de o replică pe măsură. Spațiul virtual nu are reguli. Ceea ce ne determină să credem că acesta nu se poate constitui drept un element al vreunei construcții de interes public.
Din nefericire, observăm că partidele politice, angrenate într-un proces continuu de factură electorală, sunt interesate în păstrarea confuziei dintre cele două spații. Tot mai des, liderii politici își anunță intențiile în cadrul platformelor de socializare. S-au obișnuit să nu mai dezbată, ci doar să combată. Îndelungatul expozeu de mai sus, având drept obiect rolul partidelor politice în procesul de erodare a democrației, trebuie contextualizat în cadrul recentului război al platformelor de socializare, iscat între America și Europa. Mulți dintre cititori își vor spune că doar un atare conflict mai lipsea din panoplia relațiilor inter-occidentale, pe cale de a se deteriora în continuare. Deși insignifiant la prima vedere, invocatul conflict constituie cireașa de pe un tort al unei lumii prea puțin pregătite pentru un asemenea conflict. Și în care părți semnificative ale tortului sunt tot mai acut disputate de către marile puteri. În acest sens, lucrurile sunt cât de poate de limpezi: ideologia MAGA, în plină expansiune, are nevoie de platformele de socializare. De ce? Simplu: sunt mijloace eficiente de manipulare! Intenția europenilor de a reglementa platformele le cam încurcă socotelile! Ce mai contează că, nu cu mult timp în urmă, americanii criticau, pe bună dreptate, mizeria răspândită de TikTok! Acum, că le aparține, este o expresie a libertății. Măi să fie…
Așa că, n-am exagera dacă printre uzurpatorii democrației i-am avea în vedere și pe operatorii marilor platforme de socializare. Platforme care nu au nicio legătură cu spațiul public. Așadar, cu valorile unei democrații!
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…