-2.7 C
Târgoviște
10 februarie, 2026

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut procesul cu ANI, în care este acuzat de conflict de interese

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președinte al USR, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, la Curtea de Apel Timișoara.

ANI îl acuză pe Dominic Fritz, încă din 2024, de conflict de interese, precizând că, în campania electorală din 2020, primarul Timișoarei ar fi primit un împrumut de la o persoană fizică și, ulterior, ar fi semnat un act administrativ care i-ar fi adus beneficii creditorului.

Potrivit ANI, Răzvan Gabriel Negrișanu, consilier local al USR PLUS și asociat al firmei RD Sign SRL, ar fi beneficiat de pe urma împrumutului de 25.000 de lei. În plus, Agenția susține că primarul a semnat un act pentru modificarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru o proprietate, ceea ce i-ar fi adus avantaje lui Negrișanu.

”Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că m-aș fi aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mi se impută o Hotărâre de Consiliul Local a cărei elaborare a fost încheiată în întregime cu două săptămâni înainte să ajung primar. O modificare de PUZ la care a lucrat, ca prestator de servicii, o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania mea de primar cu 25.000 de lei. Perfect legal, transparent și fără legătură cu beneficiarul PUZ-ului, cum a pretins ANI. Consider că interpretarea ANI este abuzivă și a fost folosită ca o armă politică, luând în considerare că au lăsat raportul la sertar aproape 3 ani și l-au scos cu câteva săptămâni înainte să fiu ales pentru al doilea mandat” , a transmis Dominic Fritz, pe Facebook, ca reacție la decizia Curții.

editor: IFA

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/02/10/primarul-timisoarei-dominic-fritz-a-pierdut-procesul-cu-ani-in-care-este-acuzat-de-conflict-de-interese/

Ultimă oră

Același autor