2.5 C
Târgoviște
16 februarie, 2026

Accident cu victimă încarcerată, duminică, la Dițești – update

Trei persoane au fost implicate în accident și, din datele de la acest moment, una dintre acestea ar fi încarcerată și inconștientă.

La fața locului acționează pompierii militari prahoveni cu o ambulanță SMURD și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. În sprijin a fost trimis și un echipaj de pompieri, cu autospecială de stingere, de la Detașamentul Moreni (Dâmbovița).

„În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 3 ocupanți ai acestora, dintre care unul este încarcerat și, din primele informații primite de la fața locului, s-ar afla în stare de inconștiență. Pompierii acționează pentru extragerea victimei încarcerate. Ceilalți doi ocupanți sunt conștienți, ieșiți din autoturism”, a anunțat ISU Prahova.

Victima a fost descrcerată. Aceasta se află în stop cardio-respirator și a fost preluată de echipajele de urgență aflate la fața locului.

A fost declarat decesul victimei, un bărbat de 29 de ani. Celelalte persoane implicate refuză examinarea medicală și transportul la spital.

Traficul este restricționat pe Drumul Județean 720 în afara localității Filipeștii de Pădure, la locul producerii accidentului. Echipajele de poliție se află la fața locului pentru dirijarea traficului, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

În urma primelor cercetări la fața locului, polițiștii au stabilit că tânărul care și-a pierdut viața s-ar fi angajat în depășirea regulamentară a unui autovehicul, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/actual/stiri-locale/70543-accident-cu-victima-incarcerata-duminica-la-ditesti

Ultimă oră

Același autor