Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.
,,Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului.
O reducere brută și liniarǎ a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem. Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii.
În același timp, spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum”, a transmis oficialul.
Rogobete a declarat că reforma corectǎ înseamnă:– criterii reale de performanță corelate cu activitatea și complexitatea cazurilor;– reorganizarea sistemului de gărzi;– reclasificarea spitalelor;– reducerea risipei și transparență totală în cheltuirea fondurilor.
Economiile se fac din eficiență și ordine, nu din tăieri aplicate uniform.
Editor: IFA