8.9 C
Târgoviște
5 martie, 2026

Au Cele Mai Multe Goluri Primite!

Liga 2 Casa Pariurilor: retrospectiva etapei 19

Federația Română de Fotbal a întocmit după disptuarea etapei a 19-a din Liga 2, topul reperelor din această rundă.

Reamintim că în această etapă, FC Muscelul a pierdut fără drept de ape pe propriul teren, cu 3-0, în în fața unei echipe de mijlocul clasamentului, CS Afumați. Înfrângerea este a 13-a suferită de argeșeni în acest campionat, însă ceea ce este mai grav, echipa musceleană a ajuns pe ultimul loc din clasament, iar echipa din fața ei s-a distanțat la un punct.La această linie de clasament se adaugă și un golaveraj negative cu doar 8 goluri marcate și 44 primite, cele mai multe luate de vreo echipă în tot campionatul.• CS Dinamo a fost aproape să îi producă liderului neînvins Corvinul Hunedoara prima înfrângere din acest sezon.Conduși cu 1-0, bucureștenii lui Florin Bratu au revenit prin golurile lui Robert Enache (minutul 57) și Jean-Calvin Mbanga (minutul 64), dar au fost egalați în minutul 90;• CSM Reșița a pierdut două meciuri la rând pentru a doua oară în sezonul actual. Formația pregătită de Flavius Stoican a cedat cu Chindia Târgoviște (2-3) și Sepsi OSK (0-5) în rundele 18 și 19. Reșițenii mai pierduseră de două ori la rând în etapele 4 și 5, 1-2 cu Steaua București și 0-2 cu Ceahlăul Piatra Neamț;• Moses Mawa a marcat un hattrick în victoria celor de la Sepsi OSK cu CSM Reșița, 5-0, venind de pe banca de rezerve. Introdus pe parcurs, norvegianul de 29 de ani a punctat în minutele 57, 65 și 83;• „Etapa juniorilor” poate fi numită runda cu numărul 19. Printre marcatorii acestei etape s-au numărat Robert Necșulescu (18 ani, Chindia Târgoviște), Raul Rotund (20 de ani, ASA Tg. Mureș) sau Irinel Patrichi (16 ani, Ceahlăul Piatra Neamț);• Steaua a pus capăt seriei de 3 înfângeri consecutive și s-a impus acasă, 2-1, cu CSM Slatina grație dublei lui Rubio. Pentru olteni a marcat Emilian Pacionel, fost jucător la „militari”;• FC Voluntari s-a impus categoric, 5-1 în deplasarea de la Ceahlăul Piatra Neamț, iar de remarcat pentru ilfoveni, pe lângă numărul de goluri marcate, este faptul că reușitele au venit de la 5 fotbaliști diferiți: Ion Gheorghe, Matko Babić, Florian Haită, Adam Nemec și Andrei Doru;• FC Bacău și-a extins la 8 numărul de meciuri la rând în care nu a cunoscut gustul înfrângerii. Moldovenii, cea mai bine clasată formație nou-promovată din Liga 3, au 5 victorii și 3 egaluri în acest interval;• FC Voluntari, Chindia Târgoviște și Sepsi OSK au ajuns la 5 victorii consecutive în Liga 2 Casa Pariurilor. FC Bihor, care avea 4 succese la rând, a pierdut în deplasarea cu Chindia din județul Dâmbovița.

Sursa: https://curier.ro/2026/03/03/au-cele-mai-multe-goluri-primite/

Ultimă oră

Același autor