12.8 C
Târgoviște
5 martie, 2026

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE VA CONSTRUI O CREȘĂ NOUĂ ÎN CARTIERUL SAGRICOM

În cartierul târgoviștean Sagricom au început lucrările pentru construirea unei noi unități de învățământ antepreșcolar.

Este vorba despre o creșă realizată prin Compania Națională de Investiții, amplasamentul având o suprafață construită de aproximativ 1300 de metri pătrați. Clădirea va avea parter și etaj și va fi dotată cu spații moderne pentru activități educaționale, dormitoare pentru copii și locuri de joacă. Noua creșă va avea o capacitate de 40 de locuri.

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor este de aproximativ 12 luni, astfel încât unitatea ar putea deveni funcțională la începutul anului viitor.

Proiectul vine în completarea investițiilor realizate deja în zonă, după ce administrația locală a construit anterior o grădiniță nouă, a modernizat infrastructura rutieră și a amenajat facilități pentru locuitorii cartierului, precum parcări și un teren de sport.

Prin această investiție, autoritățile locale urmăresc extinderea infrastructurii educaționale pentru copiii din municipiu și creșterea accesului la servicii de educație timpurie pentru familiile tinere.

„În cartierul Sagricom din municipiul Târgoviște, în Cartierul Tineretului, a debutat o nouă investiție de la zero pentru o unitate de învățământ antepreșcolar. Este vorba despre o creșă construită prin Compania Națională de Investiții, cu o suprafață de aproximativ 1.300 de metri pătrați, plan parter integrat, cu locuri de joacă și dormitoare.

Aceasta va deservi 40 de copii. Termenul de execuție este de aproximativ 12 luni și, la începutul anului viitor, sper eu, vom avea aici încă o unitate de învățământ. După ce am construit de la zero grădinița de aici, acum construim și o creșă.

Am promis acest lucru și am reușit să deblocăm cumva finanțarea, pentru că este vorba despre o investiție demarată la nivel de documentație de mai mult timp. Sunt convins că această unitate de învățământ își va găsi utilitatea în această zonă a municipiului Târgoviște”, transmite primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Sursa: https://exclusivdb.ro/primaria-targoviste-va-construi-o-cresa-noua-in-cartierul-sagricom/

Ultimă oră

Același autor