8.9 C
Târgoviște
5 martie, 2026

Fiicei lui Victor Ponta i s-ar fi refuzat accesul la repatrierea minorilor din Dubai. Acuzații grave la adresa ministrului de Externe

O situație tensionată ar fi apărut în contextul repatrierii unor minori români din zona Dubai, după ce fiicei deputatului de Dâmbovița, Victor Ponta, i s-ar fi refuzat accesul în autocarul care transporta copiii spre Oman, de unde urma să decoleze un avion către România.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public și a declarațiilor oferite de Victor Ponta publicației Gândul, fetei, aflată neînsoțită în Dubai, i-ar fi fost interzisă îmbarcarea în mijlocul de transport organizat prin intermediul consulatului pentru repatrierea unui grup de minori. Fostul premier susține că decizia ar fi fost luată la ordinul direct al ministrului de Externe, Oana Țoiu. „Vreau să o vedem acasă”, a declarat Victor Ponta.

Conform acelorași surse, avionul care ar urma să transporte minorii ar trebui să decoleze din Oman, la ora 5.00, fiind prezentat drept un zbor de „repatriere minori fără însoțitori ”. În acest context, acuzațiile formulate de familia deputatului vizează faptul că ministrul de Externe ar fi contactat personal consulul din Dubai pentru a nu permite îmbarcarea fiicei sale în autocar.

De asemenea, potrivit informațiilor apărute în presă, ar fi existat avertismente adresate angajaților consulatului privind eventuale consecințe disciplinare, în cazul în care minora ar fi urcat în autocar alături de ceilalți copii. Până în acest moment, aceste afirmații nu au fost confirmate oficial de Ministerul Afacerilor Externe.

Contactat de Gândul, consulul general al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, a declarat că nu are informații despre acest caz și că nu s-a ocupat personal de situație.

„Sincer, nu ştiu că n-am fost acolo, eram cu un milion de români, pe telefon, care au un milion de probleme şi numai de-asta n-avem chef acum, înţelegeţi şi nici nu mă interesează, sincer. Nu ştiu absolut nimic despre chestia asta.”

Subiectul a fost amplificat după ce ministrul de Externe a publicat un mesaj pe rețelele sociale și a susținut o conferință de presă în care, potrivit relatărilor din presă, ar fi evitat un răspuns direct cu privire la o eventuală intervenție în acest caz, invocând respectarea procedurilor consulare.

AUTOR: F.S.

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/03/05/fiicei-lui-victor-ponta-i-s-ar-fi-refuzat-accesul-la-repatrierea-minorilor-din-dubai-acuzatii-grave-la-adresa-ministrului-de-externe/

Ultimă oră

Același autor