O femeie din Giurgiu, reprezentantă a unei școli din municipiu, a fost reținută, astăzi – 9 martie 2026, pentru delapidare și urmează să fie prezentată unității de parchet competente, cu propuneri procedurale – ne informează IPJ Giurgiu. Polițiștii au efectuat și percheziții la domiciliul persoanei cercetate, în vederea documentării și probării activității infracționale și identificării de înscrisuri ce pot servi la clarificarea faptelor. Potrivit presei locale, este vorba despre fosta directoare a Școlii Nr. 2 din municipiul Giurgiu.
„În perioada 2023-2026, în calitate de reprezentant al unei unități de învățământ din municipiul Giurgiu, prin mai multe acte materiale comise, femeia respectivă ar fi achiziționat în mod ilegal, în numele instituției, mai multe bunuri pe care le-ar fi însușit și folosit în interes personal sau pentru altă persoană. Prejudiciul patrimonial creat instituției este de aproximativ 94.000 de lei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Giurgiu.