a evoluat ieri în ultima etapă a sezonului regular, contra celor de la Metalul Buzău.
Chiar dacă erau considerați favoriți, fiind așteptați de mai bine de 4000 de spectatori pe Eugen Popescu, pentru a încheia corespunzător returul premergător grupei de promovare în Liga 1, aceștia au avut o prestație total neașteptată, primind două goluri în minutul 9 și 19…
Honciu reintroduce echipa în joc, prin reușita din minutul 23, în timp ce Doumtsios restabilește egalitatea în minutul 57. Era timp suficient pentru întoarcerea scorului și obținerea celor trei puncte, care puteau cântări considerabil în, însă golul vine în poarta noastră, în minutul 68.
Destulă dezamăgire dar și un gând optimist, după revenirea fulminantă a echipei, care avea o serie foarte bună de trei victorii consecutive. Locul 3 și 39 de puncte, exact cât au și restul echipelor din grupă, cu excepția primelor două poziții. Dacă se vrea promovarea, pentru că nu știm dacă ne putem permite financiar, va fi nevoie de o altă abordare. Nu poți primi 3 goluri într-un meci, cu asemenea obiectiv!
Hai Chindia!
Foto: AFC Chindia Oficial