Microbuz cu 14 elevi implicat într-un accident cu un camion pe DN7 în Dâmbovița. A fost activat Planul Roșu – Observatorul Prahovean

Un accident rutier în care a fost implicat un camion și un microbuz în care se aflau 14 elevi a avut loc în această dimineață pe DN 7 București-Pitești în localitatea Tărtășești din județul Dâmbovița.

Potrivit ISU Dâmbovița, accidentul a avut loc în jurul orei 07:49. Având în vedere numărul mare de persoane posibil implicate, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate 11 echipaje SMURD, 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială pentru transport persoane și victime multiple, precum și 1 punct medical avansat.

Totodată, la fața locului acționează și cinci ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD.

În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, cinci victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, respectiv 4 minori și 1 adult, șoferul microbuzului

Traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Pitești, circulându-se alternativ.

Sursa: https://www.observatorulph.ro/eveniment/2782743-microbuz-cu-14-elevi-implicat-intr-un-accident-cu-un-camion-pe-dn7-in-dambovita-a-fost-activat-planul-rosu

Ultimă oră

Același autor