Vremea se răcește brusc în Muntenia, iar săptămâna viitoare vom avea din nou maxime de 19 grade

Prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele două săptămâni indică variații semnificative de temperatură în Muntenia, cu o răcire accentuată în prima parte a intervalului, urmată de o încălzire treptată.

La început, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce vor atinge, în medie, 22 de grade. Ulterior, valorile termice vor scădea considerabil, iar spre finalul primei săptămâni media maximelor va coborî până în jurul a 11 grade.

În a doua parte a intervalului, vremea intră din nou într-un proces de încălzire, iar temperaturile diurne vor crește treptat, apropiindu-se de 19 grade.

Și temperaturile nocturne vor urma un trend similar, vor scădea până în jurul datei de 11 aprilie, de la valori medii de 6–7 grade, până aproape de 1 grad, după care vor crește treptat spre finalul intervalului, ajungând din nou la aproximativ 6 grade.

În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii anunță o probabilitate în creștere după data de 9 aprilie, cu episoade mai consistente de ploi estimate în special în intervalul 12–14 aprilie.

AUTOR: F.S.

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/04/06/vremea-se-raceste-brusc-in-muntenia-iar-saptamana-viitoare-vom-avea-din-nou-maxime-de-19-grade/

Ultimă oră

Același autor