Academicianul Marius Andruh este noul preşedinte al Academiei Române

Academicianul Marius Andruh a fost ales marţi, după cel de-al doilea tur de scrutin, noul preşedinte al Academiei Române, transmite Agerpres.

Acesta a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate. Marius Andruh își va prelua funcția la 15 zile de la data scrutinului.

Academicienii Marius Andruh și Mircea Dumitru au candidat la funcția de președinte al Academiei Române.

Alegerile pentru noua conducere a Academiei Române au avut loc pe 7 aprilie 2026, după expirarea celui de-al doilea mandat de președinte al înaltului for academic deținut de istoricul Ioan Aurel Pop.

Noul preşedinte al Academiei Române, Marius Andruh, a declarat marţi că îşi doreşte ca acest for să îşi păstreze rolul pe care îl are în societatea românească şi a subliniat că politicienii ar trebui să se uite la rezultatele institutelor economice, „să lucreze mai atent şi să colaboreze mai bine ” cu acestea.

„E loc de progres întotdeauna, dar Academia Română are o tradiţie lungă în spate – culturală, ştiinţifică. Este o instituţie necesară – este cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă din ţară – prin membrii ei, în primul rând, dar şi prin institutele care se găsesc sub umbrela Academiei Române „, a spus Andruh, după alegerea sa în funcţia de preşedinte al Academiei.

Născut în 1954, Marius Andruh este un chimist român. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău în anul 1973 și a continuat studiile la Facultatea de Chimie a Universității din București, Secția Chimie anorganică, pe care a absolvit-o în anul 1979.

A obținut titlul de doctor în chimie în anul 1988, conducătoarea tezei fiind chimista Maria Brezeanu, după care și-a continuat specializarea post-doctorală la Paris (1991) și la Göttingen (bursier Alexander von Humboldt, 1992-1993).

În primii 5 ani, Marius Andruh și-a desfășurat activitatea în zona de producție și cercetare.

Din 1984 începe să desfășoare activitate didactică în cadrul Catedrei de Chimie anorganică a Facultății de Chimie de la Universitatea din București, devenind profesor (1996) și ocupând apoi poziția de Șef de catedră (2003 – 2019). În paralel, doi ani a fost profesor asociat la Universitatea Québec din Montréal (1994-1996).

Este coautor al unor manuale de chimie pentru gimnaziu și liceu.

Marius Andruh este membru titular al Academiei Române din 2009 și vicepreședinte al acesteia din mai 2022.

Editor: IFA

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/04/07/academicianul-marius-andruh-este-noul-presedinte-al-academiei-romane/

Ultimă oră

Același autor