2.9 C
Dâmboviţa
27 decembrie, 2024

Cod galben de ceață în zeci de localități din Muntenia

Administrația Națională de Meteorologie anunță că miercuri seara este ceață în zeci de localități din Muntenia. Meteorologii au emis cod galben de ceață.

Potrivit avertizării este vorba despre „ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului”.

Sunt vizate localitățile Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Plopeni, Brebu, Florești, Vărbilău, Telega, Măgureni, Scorțeni, Gura Vitioarei, Bănești, Poiana Câmpina, Măgurele, Cornu, Vâlcănești, Cocorăștii Mislii, Dumbrăvești, Gornet, Provița de Jos, Provița de Sus, Cosminele și Talea din județul Prahova.

Ceață este și în județul Dâmboviţa la Pucioasa, Valea Lungă, Iedera, Vulcana-Băi, Vișinești, Moțăieni și Vârfuri.

Avertizarea cod galben de ceață este valabil până la ora 23.00.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/cod-ceata-muntenia-localitati-983330.html

Ultimă oră

Același autor