16.8 C
Dâmboviţa
16 septembrie, 2024

Accident produs de eleva unei şcoli de şoferi. Instructorul auto a ajuns la spital

O tânără de 24 de ani, în timp ce conducea miercuri dimineaţă maşina unei şcoli de şoferi, a lovit o maşină parcată şi a avariat alte trei autoturisme, în Ulmi, judeţul Dâmboviţa.

Instructorul auto şi un alt pasager au fost răniţi şi au ajuns la spital.

„În această dimineaţă, 7 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Ulmi. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că o tânără, de 24 de ani, din comuna Costeştii din Vale, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DN 71, în localitatea Ulmi, alături de instructorul auto, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părţii carosabile”, anunţă IPJ Dâmboviţa.

Ulterior, în urma coliziunii, alte trei autoturisme care erau parcate au fost avariate.

Instructorul auto de 39 de ani, din Titu şi un alt pasager, de 31 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 11:15

astăzi, 11:09

astăzi, 11:00

astăzi, 10:49

astăzi, 10:18

astăzi, 09:06

astăzi, 09:02

astăzi, 08:34

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/accident-produs-de-eleva-unei-scoli-de-soferi-instructorul-auto-a-ajuns-la-spital-22454933

Ultimă oră

Același autor