Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița lansează o invitație către mediul de afaceri local pentru participarea la o misiune economică multisectorială în Spania, programată în perioada 23–26 martie 2026. Delegația va ajunge în Țara Bascilor, una dintre cele mai dezvoltate regiuni industriale ale Spaniei, cu întâlniri stabilite la Bilbao și Pamplona.
Reprezentanții CCIA Dâmbovița transmit că inițiativa se adresează companiilor care doresc„să identifice parteneri internaționali, să stabilească contacte directe B2B, să exploreze noi oportunități de export și să dezvolte colaborări tehnologice și industriale”.
Programul este organizat cu sprijinul Consulatului General al României la Bilbao și în colaborare cu Camerele de Comerț din Navarra–Pamplona și Bilbao. Potrivit organizatorilor, agenda va include„întâlniri de afaceri personalizate în funcție de profilul companiei, conectare cu clustere și actori sectoriali relevanți, precum și vizite la centre de inovare și tehnologie”.
Domeniile vizate sunt producția industrială, sectorul agroalimentar, energia regenerabilă, soluțiile sustenabile, zona eco-bio, gastronomia și inovarea. Programul prevede, de asemenea, vizite tehnice la centre de inovare din Navarra, pentru o mai bună înțelegere a modelului economic regional.
Companiile interesate pot transmite confirmarea intenției de participare până la data de 18 februarie 2026, la numărul de telefon 0766 479 700 sau la adresa de e-mail simona.dodan@cciadb.ro.
AUTOR: F.S.