10.9 C
Dâmboviţa
5 martie, 2024

Au început să revină la şcoală elevii care au absentat de frica unui coleg. Inspectorat: „Lucrurile încep să intre în normalitate”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa a anunţat, luni, că au început să revină la şcoala din localitatea Valea Voievozilor elevii care

recent transferat la această unitate de învăţământ.

„În ce priveşte situaţia tensionată de la Şcoala Gimnazială Valea Voievozilor, lucrurile încep să intre în normalitate. Încă de vineri, 10.03.2023, elevii au început să revină la cursuri”, se arată într-un comunicat remis luni de IŞJ Dâmboviţa.

La solicitarea Agerpres, IŞJ Dâmboviţa a precizat că dintr-un total de 119 elevi ai şcolii din Valea Voievozilor, luni s-au prezentat la cursuri 83 de elevi. În ceea ce priveşte clasa în care învaţă elevul acuzat că este agresiv au fost prezenţi trei elevi din totalul de 11.

Săptămâna trecută, timp de mai multe zile, elevul recent transferat de la o şcoală din Târgovişte

din Valea Voievozilor, ceilalţi copiii refuzând să vină la ore de frica acestuia.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa anunţă şi măsurile luate pentru siguranţa elevilor, respectiv desemnarea un inspector şcolar responsabil cu monitorizarea activităţilor instructiv-educative, suplimentarea de la o jumătate la o normă întreagă de consilier şcolar şi monitorizarea prezenţei elevilor la şcoală. IŞJ menţionează că a colaborat cu instituţiile abilitate şi a asigurat, prin profesori consilieri şcolari, servicii de consiliere şi orientare psihopedagogică, individuală şi de grup.

Copilul de clasa a III-a a învăţat singur mai multe zile în întreaga şcoală. El a fost recent transferat de la Şcoala Coresi din Târgovişte, după ce părinţii elevilor de acolo au protestat timp de mai multe zile, susţinând că elevul este agresiv atât cu ceilalţi copii din şcoală, cât şi cu cadrele didactice.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a anunţat, într-un comunicat de presă, remis la sfârşitul lunii trecute, că în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, s-au înregistrat mai multe dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase de către un minor de 9 ani de la Şcoala Coresi Târgovişte, persoane vătămate fiind mai mulţi elevi, dar şi personal didactic. S-a dispus clasarea dosarului, fiind vorba de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal. În prezent, la IPJ Dâmboviţa sunt depuse şi alte plângeri ce îl acuză pe copil de acelaşi tip de infracţiuni şi se efectuează cercetări.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/au-inceput-sa-revina-la-scoala-elevii-care-au-absentat-de-frica-unui-coleg-inspectorat-lucrurile-incep-sa-intre-in-normalitate-2281293

Ultimă oră

Același autor