0.1 C
Târgoviște
21 februarie, 2026

Baschet feminin. CS Rapid Bucureşti şi FCC UAV Arad vor juca finala Cupei României

CS Rapid Bucureşti şi FCC UAV Arad vor juca finala Cupei României la baschet feminin, după ce s-au impus, vineri seara, în semifinalele găzduite de Sala Polivalentă din Sighetu Marmaţiei.

CS Rapid Bucureşti a surclasat-o pe ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, campioana en titre şi deţinătoarea trofeului, cu 94-69 (18-25, 25-14, 28-18, 23-12).

Claudia Monica Cuic, cu 26 puncte, 6 recuperări, a fost cea mai bună de la învingătoare, Dragana Zivkovic a contribuit cu 18 p, 10 rec, iar Maxuella Marie D Lisowa Mbaka, cu 16 p, 14 rec.

Beatrix Meresz s-a remarcat de la Sepsi-SIC cu 24 p, 7 rec, iar Domonique Raquel Davis a contribuit cu 18 p, 5 rec, 4 pase decisive.

FCC Baschet UAV Arad a trecut, în a doua semifinală de CSM CSU Târgovişte, vicecampioana şi finalista Cupei de anul trecut, cu 65-53 (20-15, 15-15, 15-11, 15-12).

Taisheka Aquarius Porchia, cu 17 p, 11 rec, a fost MVP-ul echipei arădene, Juliunn Redmond a adăugat 11 p, 4 rec, 5 pd, iar Nicoleta Andreea Mititelu, 10 puncte.

Jazmyn Na’Shae Turner, cu 9 p, 10 rec, Bianca Nan, cu 10 p, 3 rec, şi Gabriela Irimia, cu 10 p, 4 rec, s-au remarcat de la învinse.

Finala va avea loc sâmbătă, de la ora 14.30, în Sala Polivalentă din Sighetu Marmaţiei.

Ambele finaliste au câte două trofee ale Cupei României în palmares, Rapid în 1969 şi 1995, iar FCC Baschet UAV Arad mai recent, în 2011 şi 2014.

Sursa: https://www.actualitati-arad.ro/baschet-feminin-cs-rapid-bucuresti-si-fcc-uav-arad-vor-juca-finala-cupei-romaniei/

Ultimă oră

Același autor