8.1 C
Dâmboviţa
18 aprilie, 2024

Cătălin Voicu va face 7 ani de închisoare, iar Marius Locic – 4 ani. Costiniu și Cășuneanu au primit 4 ani cu suspendare. SENTINȚA ESTE DEFINITIVĂ

Publicat: 23/04/2013, 09:15

Final de proces pentru fostul senator PSD Cătălin Voicu. Curtea Supremă a judecat, luni, ultimul termen în dosarul de corupție al senatorului. Procesul trebuia să se termine pe 25 martie, însă lui Cătălin Voicu i s-a făcut rău exact înainte să fie audiat de instanță. Așa se face că la ultimul termen de recurs au fost audiați toți inculpații din dosar, mai puțin Cătălin Voicu.

Curtea Supremă a dispus condamnarea lui Cătălin Voicu la 7 ani de închisoare , după ce, inițial, politicianul fusese condamnat la 5 ani de închisoare. Omul de afaceri Marius Locic a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. De asemenea, fostul judecător Florin Costiniu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Aceeași pedeapsă i-a fost aplicată și lui Costel Cășuneanu.

UPDATE 09.10

luni noaptea de la Spitalul Floreasca la Spitalul Penitenciar Rahova, au precizat pentru

reprezentanții spitalului penitenciar.

UPDATE 00:30

Marius Locic s-a prezentat la arestul Poliției Capitalei. De aici, el va fi transferat la un penitenciar.

Ce se întâmplă în continuare

Curtea Supremă va transmite decizia de luni intanței de executare, adică Tribunalului București. Mai departe, Tribunalul București va pune în aplicare sentința: prin intermediul Poliției, va identifica unde se află Cătălin Voicu și Marius Locic, condamnați la închisoare cu executare.

Voicu se află la Spitalul Floreasca. În cazul lui Adrian Năstase, au fost nevoie de șase zile pentru ca acesta să fie transferat de la Spitalul Floreasca la penitenciar. În cazul fostului premier, însă, a fost vorba de o presupusă tentativă de suicid prin împușcare. În principiu, mandatele de executare sunt puse în aplicare în cel mult 24 de ore.

Costiniu rămâne cu pensia de 16.000 de lei

Florin Costiniu, a fost judecător la Curtea Supremă, unde a deținut funcția de șef al Secției Civile. După declanșarea cercetărilor în dosarul său, Florin Costiniu s-a pensionat și beneficiază de o pensie de magistrat în valoare de 16.000 lei. În plus, acum, Costiniu este și avocat în Baroul București. Ziardecluj a relatat că fostul judecător Costiniu a pledat într-un proces civil în care, pe vremea când era judecător, a dispus strămutarea. Costiniu nu a dorit să comenteze acest aspect. În cazul său Curtea Supremă a dispus un termen de încercare de 9 ani. În această perioadă Costiniu nu trebuie să mai comită vreo infracțiune pentru că altfel condamnarea cu suspendare se transformă în închisoare cu executare.

În acest moment, singura consecință pentru Florin Costiniu ar putea fi excluderea din avocatură. Potrivit statutului profesiei de avocat, condamnații penali nu mai pot profesa ca avocați. „În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii”, prevede statutul avocaților la articolul 58.

Fostul senator Cătălin Voicu nu a ajuns în ziua procesului la Curtea Supremă. Avocatul său, Ion Cazacu, a susținut că Voicu s-a internat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență luni dimineață.

a transmis LIVE TEXT desfășurarea procesului:

UPDATE 21:09

Instanța a pronunțat sentința. Cătălin Voicu merge la închisoare.

UPDATE 18.34 Instanța a anunțat că se retrage pentru deliberare în dosarul Voicu.

UPDATE 18.10

Fostul senator Cătălin Voicu a fost internat, luni, în Clinica de chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca din Capitală, cu diagnosticul rectoragie și anemie secundară, fiind supus unor investigații amănunțite, întrucât are și alte boli, a declarat pentru Mediafax șeful clinicii, Mircea Beuran.

„Au fost multe discuții în legătură cu internarea fostului senator Cătălin Voicu. Acesta a ajuns luni dimineață la spital în urgență, având rectoragie, adică pierdere de sânge prin rect, dar și anemie secundară. Totodată, pacientul are și alte suferințe, precum diabet, boală de inimă și obezitate, în prezent fiind supus unor investigații medicale complexe”, a spus medicul Mircea Beuran, șeful Clinicii de chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca.

Inițial, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat că Voicu nu este internat în unitatea medicală.

Managerul Spitalului de Urgență Floreasca, Radu Macovei, a precizat că a fost o confuzie de nume, fiind căutat printre persoanele internate în unitatea medicală Mădălin Voicu, nu Cătălin Voicu.

UPDATE 18.05 Deși procesul lui Cătălin Voicu s-a terminat, în sală este încă prezent parapsihologul Aliodor Manolea. Pe durata procesului, Manolea s-a întreținut cu reprezentanții familiei lui Voicu. În cele 7 ore de proces, parapsihologul a butonat telefonul mobil. La termenul precedent, el a declarat că face „un studiu la Curtea Supremă”.

UPDATE 17.04 La ieșirea de la instanță, fostul judecător Florin Costiniu a declarat că este nevinovat și că nu se teme de nimic. Întrebat dacă se așteaptă la o condamnare, acesta a menționat următoarele: „Sunt nevinovat, nu mă tem de nimic”. Omul de afaceri Costel Cășuneanu a precizat că, pentru el, nu există decât o singură soluție și anume achitarea; „Nu mă aștept la o condamnare, sunt nevinovat, nu am cum să intru la pușcărie”. Omul de afaceri Marius Locic a precizat că acum soarta sa este în mâinile lui Dumnezeu. „Dacă bunul Dumnezeu va dori să fiu în pușcărie, atunci voi fi în pușcărie. Totul este în mâinile Domnului”, a declarat Marius Locic. Sentința este așteptată în următoarele ore.

UPDATE 16.57 Marius Locic, în ultimul cuvânt: „Vă rog să îmi redați demnitatea de a fi om de afaceri. Vă rog să luați în calcul că am în derulare multe proiecte. Cu toată sinceritatea vă spun că sunt nevinovat”.

UPDATE 16.55 Președintele completului, judecătoarea Livia Stanciu, a precizat că sentința va fi pronunțată la finalul zilei.

UPDATE 16.52 Florin Costiniu, în ultimul cuvânt: „Sunt și mă declar nevinovat. Această poveste nu este o telenovelă, ci o dramă obositoare. Eu doar am cedat unor rugăminți ale unei persoane în care am și acum încredere. Eu m-am uitat doar pe niște hârtii. Am comunicat un termen sau două. Nu cred că acestea sunt elemente ale unei infracțiuni de corupție. Nu am bănuit că participăm la o acțiune ilicită. Niciodată nu am avut un limbaj codificat. Convorbirile mele cu Voicu nu au un caracter penal. Eu mă consider nevinovat. Argumentele Parchetului sunt firave. Nu vă cer clemență și nici milă”.

UPDATE 16.41 Unul dintre avocații lui Cătălin Voicu a depus la dosar o adresă din partea familiei din care ar rezulta că fostul senator ar fi internat la Floreasca și suspect de cancer de colon. În ultimul cuvânt, Costel Cășuneanu a declarat: „Poza mea procesuală este aceeași. Nu sunt vinovat. Vă rog să mă achitați”.

UPDATE 16.11 Procurorul prezintă ultimele contraargumente la pledoariile avocaților. Urmează ca inculpații din dosar, Costel Cășuneanu, Florin Costiniu și Marius Locic, să susțină o ultimă declarație în fața magistraților. Este vorba de ultimul cuvânt al acuzatului. După această ultimă procedură, instanța va rămâne în pronunțare. Cel mai probabil instanța nu va pronunța un verdict azi și va anunța o dată la care va dezvălui decizia.

UPDATE 16.10 Senatorul PSD Șerban Nicolae a venit la Curtea Supremă. Senatorul este amic cu Cătălin Voicu. Nicolae a precizat că l-a vizitat pe Voicu la spitalul Floreasca. Voicu ar fi suspect de cancer la colon. Anterior, reprezentanții spitalului Floreasca au declarat că Voicu nu a fost internat acolo.

UPDATE 15.15 Avocații lui Marius Locic solicită instanței anularea ședinței de fond și rejudecarea dosarului. Avocații susțin că Locic a fost condamnat pe nedrept pentru că el este nevinovat.

UPDATE 14.52 Avocații omului de afaceri Costel Cășuneanu susțin că în dosar au fost anexate interceptări telefonice realizate ilegal, fără mandat judecătoresc. Avocații solicită eliminarea acestor convorbiri și achitarea lui Cășuneanu.

UPDATE 13.41 Alice Drăghici, avocata fostului judecător Florin Costiniu: „Sunt convinsă că veți aplica o judecată dreaptă, fără a ține seama de algoritmi. Cstiniu este prezentat drept un personaj tenebros în cârdășie cu un politician veninos. Sunt șocată de modul în care procurorul v-a cerut să-l condamnați pe Costiniu. Nu înțeleg cum poate fi condamnat un intelectual, un profesor emerit ca domnul Costiniu, doar pentru că avea o relație de normalitate cu un personaj politic, un jurist eminent ca domnul Voicu sau cel puțin era atunci”.

UPDATE 13.37 Avocatul Marian Nazat susține că instanța nu ar trebui sp-l condamne pe Costel Cășuneanu la închisoare cu executare, pentru că omul de afaceri este mare contribuabil, iar companiile sale au un număr mare de angajați.

UPDATE 12.51 : Avocatul Gheorghiță Mateuț susține pledoaria în apărarea omului de afaceri Costel Cășuneanu. Avocatul susține că omul de afaceri este nevinovat și că a fost sincer în fața procurorilor, dar și a instanței.

UPDATE 12.27: Avocații lui Voicu susțin că acesta trebuie achitat pentru că nu a comis nicio infracțiune. „Toate acuzațiile se rezumă la un simplu împrumut. Nu există dovezi legate de traficul de influență”, spune unul dintre avocații lui Voicu.

UPDATE 12.01: Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat pentru MEDIAFAX că Voicu nu este internat în unitatea medicală.

UPDATE 11.30 Avocatul lui Cătălin Voicu susține pledoaria în favoarea clientului său care nu este prezent în sală. Avocatul Ion Cazacu susține că Voicu este nevinovat. În apărarea sa, citează o decizie a CEDO. „Arestarea lui Cătălin Voicu a fost pregătită cu 24 de ore înainte ca ea să fie efectuată. Stenograme din dosar au fost scurse în presă”, susține Cazacu.

UPDATE 11.13: Procurorul DNA susține că obiectul traficului de influență realizat de omul de afaceri Costel Cășuneanu prin Voicu și Costiniu era o decizie favorabilă într-un contract cu statul în valoare de 30 de milioane de euro. „În cazul lui Cășuneanu, considerăm că acțiunile sale au afectat grav principiile statului de drept. Vă rugăm să-l condamnați la 4 ani de închisoare cu executare”, a declarat procurorul DNA. Reprezentantul DNA a mai cerut condamnarea omului de afaceri Marius Locic la 5 ani de închisoare cu executare.

UPDATE 11.02: Procurorul DNA susține că și sentința lui Voicu trebuie majorată de la 5 ani la maximul prevăzut de lege. „Vă cer să aplicați pentru inculpatul Voicu o pedeapsă de 9 ani de închisoare. Inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Veți constata un șir de infracțiuni de trafic de influență. A penetrat instanțe, poliție, instituții de învățământ”, a declarat procurorul DNA.

UPDATE 10.59 : Procurorul DNA susține recursul procuraturii. Procurorul susține că pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare este prea blândă pentru un fost judecător la Curtea Supremă. „Pentru Florin Costiniu apreciem că trebuie aplicată o pedeapsă de șase ani de închisoare. Inculpatul Costiniu a afectat grav prestigiul Curții Supreme”, a declarat procurorul Cameluș Păduraru.

UPDATE 10.47 : Curtea respinge cererea avocaților lui Cătălin Voicu de a amâna procesul. Instanța dispune judecarea lui Voicu fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată.

UPDATE 10.45 : Curtea Supremă susține că din actele medicale rezultă că Voicu a fost internat la spital între 25 și 28 martie. Din biletul de externare rezultă: „stare bună de sănătate, obez, suflu sistolic bun. Se recomandă un tratament cu aspirină aspacardin. Din acest bilet de externare nu rezultă că ar avea afecțiuni grave”. Dintr-o altă fișă medicală, rezultă că în urma coronografiei nu rezultă afecțiuni ale inimii, a precizat președintele completului de judecată.

UPDATE 10.04: Instanța a suspendat ședința pentru a verifica actele medicale depuse de avocații lui Voicu

UPDATE 9.58 : Un alt avocat susține că Voicu a fost supus unei coronografii la inimă. „Starea de sănătate nu îi permite să fie la proces”, a declarat Ion Cazacu.

UPDATE 9.53: A început procesul lui Cătălin Voicu. Fostul senator lipsește. Ceilalți inculpați sunt prezenți. La dosar, avocații au depus documente medicale. Avocatul lui Ion Cazacu spune că Voicu s-a internat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență în această dimineață. Avocatul susține că până sâmbătă, 20 aprilie, a fost internat în spital.

UPDATE 9.27: Fostul senator Cătălin Voicu nu a ajuns la Curtea Supremă. Avocații săi nu știu unde este fostul parlamentar. În sala de judecată, este prezent, la fel ca la termenuil anterior, parapsihologul Aliodor Manolea, cel care l-a consiliat în 2009 pe președintele Traian Băsescu.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Final de proces pentru fostul senator PSD Cătălin Voicu. Curtea Supremă judecă, luni 22 aprilie, ultimul termen în dosarul său de corupție. Procesul trebuia sa se termine pe 25 martie, însă lui Cătălin Voicu i s-a făcut rău exact înainte să fie audiat de instanță. Astfel că la ultimul termen de recurs au fost aduiați toți inculpații din dosar, mai puțin Cătălin Voicu.

Judecătorii urmează să-i asculte ultima pledoarie și apoi să pronunțe o sentință finală. Pe 1 iunie 2012 un complet de trei judecători ai Curții Supreme l-a condamnat pe Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare cu executare.

În același dosar, fostul judecător Florin Costiniu de la ICCJ a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Recursul sentinței va fi judecat de completul de cinci judecători ai ICCJ.

Decizia acestui complet va fi definitivă și executorie. Senatorul Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență, cumpărare de influență și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii afirmă că, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Cășuneanu, în două tranșe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) și 200.000 de euro, în schimbul intervenției pe lângă magistrați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluții favorabile societății comerciale la care omul de afaceri era asociat.

„Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiția în mână”

În dosarul lui Cătălin Voicu a fost inserată și o serie de stenograme. Unele arătau că fostul senator își crease o rețea de polițiști și judecători care îi ascultau ordinele. În interceptări, fostul senator PSD vorbește despre intenția de a deveni ministru de interne în cazul în care Mircea Geoană ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Într-o atare situație, Voicu povestește cum ar vrea să-l aresteze pe Neculai Onțanu și să-i facă dosare lui Gabriel Oprea. Redăm în continuare din stenogramele din dosar:

Voicu Catalin: Baga-mi-as p…. in Geoana si cu toti americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Suprema, ca multi au dosare. Si cu toate golancile, cu seful organizatiei PSD de la Dolj. Suta aia cu serele, cu tot…Pai, sefa doamna Cristea de la Dambovita, la fel si nu-ti mai dau nume, ca nu-i frumos. Multi! Dom’ne, i-am rezolvat pe toti, dom’ne, ca unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu puscarie, altii le-a dat 10 ani, unul dintre avocati zice: „Dom’ne, nu-i e rusine, dom’ne?” „Dom’ne, zic, asta a fost!” (…)

Voicu Catalin: …asta, sa ne ajute Dumnezeu, vine turul doi, s-atunci …..se duce la negociere, vreau Internele. Daca nu ma duc la Interne, da….

Mazare Alexandru: Eu am vorbit cu Radu…

Voicu Catalin: Asculta-ma un pic! Daca eu m-am dus la Interne, omule, ai toata Procuratura Romaniei, ai toata Justitia in mana, ai toata Curtea…

Mazare Alexandru: Da’ ai sa arestezi? Dumneavoastra?

Voicu Catalin: Da, am Politia, vreau sa-l arestez pe Ontanu, vreau sa-i fac dosare lu’ Oprea, credeam ca poate vine de la …de la…de jos dosaru’, sus merge snur! Pentru ca eu sunt singuru’ personaj care am tot…toata cane…conexiunea in mana, si-ai vazut ca Procuratura, in Justitie si…

Mazare Alexandru: Am o intrebare ca sa inteleg…

Voicu Catalin: Da.

Mazare Alexandru: Sunteti cu Vanghelie, da?

Voicu Catalin: Da. (….) Colegule, asculta ce-ti spun! Daca ma duc acolo, in trei ani de zile pot face toata reteaua din Romania! Acu’, daca pierdem alegerile, reteaua e in functiune. Eu acuma am….(neinteligibil)… da’ greu. pana acum n-am ….(neinteligibil) …ministeru’ asta…(neinteligibil) ….intelegi? Ai retea, rezisti ca sa facem gherila urbana….(…)”

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

05 Apr, 23:28

Știri –

05 Apr, 23:00

Marius Tucă Show –

05 Apr, 22:57

Ultima oră

Social –

05 Apr, 22:56

Știri externe –

05 Apr, 22:53

Sănătate –

05 Apr, 22:37

Sursa: https://www.gandul.ro/stiri/catalin-voicu-va-face-7-ani-de-inchisoare-iar-marius-locic-4-ani-costiniu-si-casuneanu-au-primit-4-ani-cu-suspendare-sentinta-este-definitiva-10777809

Ultimă oră

Același autor