0.7 C
Dâmboviţa
marți, 31 ianuarie, 2023

Ciucă și Ciolacu, vizită la fabrica de camioane IVECO din Petreşti – Video

02 noi 2022, 08:58

Ciucă și Ciolacu, vizită la fabrica de camioane IVECO din Petreşti

Premierul Nicolae Ciucă vizitează miercuri fabrica de camioane IVECO din Petreşti, judeţul Dâmboviţa.

Acesta este însoţit de preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu. Aceştia vor avea o întâlnire cu managementul societăţii.

Fabrica de la Petreşti de asamblare a camioanelor pentru Armată a fost inaugurată în aprilie anul trecut. ‘Această iniţiativă reprezintă o confirmare a angajamentului companiei noastre, IVECO Defence Vehicles, cu privire la realizarea unor capacităţi naţionale de producţie, aferente vehiculelor care fac obiectul contractului deja în derulare cu Ministerul Apărării Naţionale’, declara, la acea dată, Bogdan Iuliade, director în cadrul IVECO.

Fabrica are o capacitate de 440 de vehicule pe an, are cinci linii de producţie şi o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Investiţia de la Petreşti este de 50 de milioane de euro şi este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de IVECO Defence.

Nicolae Ciucă: IVECO a dat asigurări că până în 2023 va reuşi să recupereze întârzierile şi să devanseze termenele asumate

Premierul Nicolae Ciucă, care a vizitat miercuri fabrica de camioane IVECO din Petreşti (Dâmboviţa), a declarat că reprezentanţii firmei au oferit asigurări că până anul viitor vor fi recuperate întârzierile apărute în urma pandemiei şi a unor aspecte legate de asigurarea logistică. Premierul a reamintit că în urmă cu doi ani a fost iniţiat proiectul prin care compania IVECO urmează să producă o parte din camioanele necesare Armatei Române, iar în urmă cu 18 luni a avut loc inaugurarea liniei de producţie.

‘Astăzi, cu toate problemele şi greutăţile care au fost întâmpinate în timpul pandemiei şi toate aspectele legate de asigurarea logistică, s-a reuşit totuşi ca, după ce au existat întârzieri de aproximativ nouă luni de zile, să se recupereze şi să se ajungă la întârzieri mai mici de şase luni de zile. Conducerea companiei ne-a dat asigurări că există perspectiva ca până anul viitor, când urmează să fie încheiat primul contract subsecvent, compania să recupereze şi chiar să devanseze termenele asumate’, a spus el.

Nicolae Ciucă a adăugat că până în prezent au fost produse 514 camioane, iar la o capacitate de 400 de camioane pe an, există ‘foarte clar perspectiva ca până anul viitor’, în luna noiembrie, să fie produse toate cele 900 de camioane asumate prin primul contract subsecvent. Până la finele anului 2026 ar urma să fie încheiate toate livrările, în conformitate cu contractul general, care prevede 2.900 de camioane.

‘Este foarte important de precizat că s-a realizat o localizare a unui procent din componentele acestor camioane în industria din România. Este un obiectiv al Guvernului, astfel încât prin deschiderea pe care am manifestat-o şi prin susţinerea investiţiilor străine, respectiv a programelor de offset în contractele de achiziţie tehnică militară, să putem să asigurăm o integrare, o localizare cât mai consistentă în economia noastră, în industria noastră şi în felul acesta am putut să vedem aici, pe linia de producţie, cât din aceste componente au fost localizate, care sunt planurile, astfel încât în viitor să existe un procent mai mare de localizare. Sigur, se caută soluţii, se negociază cu companii din industria de profil, astfel încât să avem o extindere cât mai mare pe orizontală’, a mai spus premierul.

Nicolae Ciucă a menţionat că există ‘perspective foarte bune’ privind diversificarea producţiei.

‘Deja, până în acest moment avem 16 derivate care se produc aici, la Petreşti, am putut să vedem camioane cu structură normală, dar şi camioane cu structură blindată. Sigur, o serie întreagă de alte derivate de care Armata are foarte mare nevoie. Am putut să vedem începerea integrării producţiei de trailere de 70 de tone, ceea ce este un motiv de bucurie şi de mândrie’, a precizat el. Ciucă a subliniat rolul Agenţiei Naţionale de Investiţii şi Comerţ Exterior, înfiinţată săptămâna trecută, în promovarea investiţiilor. Totodată, a menţionat că guvernarea vizează relansarea industriei de apărare.

‘Ne dorim foarte mult să relansăm industria de apărare şi să facem în aşa fel încât printr-o strategie care se lucrează la nivelul Ministerului Economiei, dar care are componente interministeriale, să reuşim să facem în aşa fel încât proiecte de genul IVECO să poată să cuprindă şi celelalte nevoi de dotare şi înzestrare a Armatei Române’, a mai declarat el. Premierul a evidenţiat că astfel de investiţii asigură locuri de muncă şi venituri la bugetul administraţiei locale.

‘De asemenea, foarte important, am întâlnit oameni care au lucrat în alte ţări din Uniunea Europeană şi iată-i astăzi întorcându-se acasă şi putând să îşi desfăşoare activitatea în companii din România’, a menţionat şeful Guvernului

. Fabrica are o capacitate de 440 de vehicule pe an, are cinci linii de producţie şi o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Investiţia de la Petreşti este de 50 de milioane de euro şi este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de IVECO Defence.

08 noi 2022, 15:43

Sursa: https://www.dcnews.ro/dambovita-premierul-si-presedintele-camerei-vizita-la-fabrica-de-camioane-iveco-din-petresti_893475.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,043FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
14CititoriConectați-vă

Vaslui Plus