2.9 C
Dâmboviţa
27 decembrie, 2024

Cum și-a adus Apostol în ASSMB tot neamul din Dâmbovița: soacra, cumnata, verișorii și nepoții

19:22, 7 septembrie 2021

Ziarul Curentul a derulat o anchetă jurnalistică privind modul în care Vasile Apostol, director general interimar al ASSMB, a reușit să-și definitiveze o parte din apropiații originari din județul Dâmbovița pe posturile pe care aceștia le ocupau temporar fără concurs. Apostol nu a organizat concurs în ASSMB cum ar fi fost firesc, ci a aprobat organizarea de concursuri la spitalele din subordine, concursuri câștigate de apropiații lui pe care imediat după finalizarea concursurilor i-a transferat în interesul serviciului la ASSMB.

Dovada că spitalele nu aveau de fapt nevoie de respectivii angajați este că aceștia nu au mai organizat din nou concursuri pentru respectivele posturi decât atunci când noi am început să trimitem întrebări punctuale spitalelor sau nu au mai organizat deloc.

Cazurile identificate de noi sunt:

– Anca-Nicoleta Stănilă Ivanovici, soția vicepreședintelui PSD Târgoviște, adusă prin detașare de dl. Vasile Apostol de la Primăria Corbii Mari (unde a fost angajată chiar în ziua detașării) la ASSMB în ianuarie 2020 și care a câștigat un concurs în 18 mai 2020 la Spitalul Gorgos de unde a fost imediat transferată înapoi la ASSMB. Concursul a fost derulat în perioada în care acestea erau suspendate. Vă rugăm să observați asemănarea cu cazul chelneriței de la Apele Române în articolele

– Oană Andrei-Vlăduț originar din Târgoviște, nepot al dlui Apostol și soția sa, Oană-Ciocoiu Rebeca Maria, la RUNOS la Spitalele Cantacuzino și Panait Sârbu

– Eduard Ivașcu șeful Biroului de Presă care tocmai a câștigat un concurs la Obregia pe un salariu de două ori mai mic decât la ASSMB și de unde cel mai probabil urmează a fi transferat la ASSMB. Detalii la

Motivul pentru care Apostol a inventat această manevră este evident: dacă ASSMB organiza patru concursuri, toată presa începea să investigheze, pentru cine, ce comisii, ce subiecte. Așa, când la cele 19 spitale faci câte 15 concursuri la fiecare, cum pot jurnaliștii să documenteze ca să nu mai spunem de procurorii care au zeci de apostoli puși pe căpătuit prin toate instituțiile.

În doi ani, păcăliciul care conduce ASSMB și-a adus toate neamurile din Târgoviște care au dorit, la ASSMB sau la instituții aflate în coordonarea ASSMB:

– Soacra, Ioana-Nușa Tufeanu,

– Cumnata, Tufeanu Elena Lavinia, la Spitalul Gomoiu,

– Verișorul Costache Iordache în ASSMB, DIRECTOR DIRECȚIA PROGRAME-PROIECTE

– Verișoara Silvia Vasilica Iordache, Șef SERVICIUL IMPLEMENTARE PROIECTE

– Verișorul Păturică Ionuț Răzvan Director Direcția Tehnică.

Bonus, surse din STB ne-au declarat că și-a instalat-o și pe nevastă-sa, Ramona-Denysa

într-un post călduț la Societatea de Transport București, că-i frumos tare la Capitală.

Am solicitat Primăriei Capitalei să ne transmită o statistică privind procentul din personalul ASSMB care a fost adus în ultimii 3 ani prin detașare de la firme și instituții din județul Dâmbovița și totodată am întrebat dacă persoanelor detașate din Dâmbovița li se plătesc diurnă, cazare sau cheltuieli de deplasare și cât a fost cuantumul acestora în 2020 și în 2021. Vom reveni cu răspunsul Primăriei și vom analiza economic dacă nu e mai ieftin pentru bucureșteni să ASSMB-ul la Târgoviște dacă de desființat nu se poate.

Sursa: https://www.curentul.info/dezvaluiri/cum-si-a-adus-apostol-in-assmb-tot-neamul-din-dambovita-soacra-cumnata-verisorii-si-nepotii/

Ultimă oră

Același autor