20.4 C
Dâmboviţa
3 mai, 2024

Dâmboviţa: Amendă de 12.000 de lei, dată unei femei care ţinea zeci de câini şi pisici în condiţii improprii

3 apr 2024

O femeie din judeţul Dâmboviţa a fost amendată de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor cu 12.000 de lei, după ce aceştia au găsit la locuinţa femeii 34 de câini şi pisici ţinuţi în condiţii improprii. Autorităţile caută acum o fundaţie care să preia animalele şi să le asigure îngrijirea de care acestea au nevoie.

Verificările poliţiştilor de la Biroul Protecţia Animalelor Dâmboviţa s-au desfăşurat în localitatea Văcăreşti. La locuinţa unei femei în vârstă de 53 de ani, poliţiştii au găsit 17 câini şi 17 pisici.

”S-a constatat că proprietarul animalelor nu a respectat obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie, următoarele: un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, îngrijire şi atenţie, precum şi asistenţă medicală, motiv pentru care femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 12.000 de lei”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa.

În prezent, poliţiştii fac demersuri pentru identificarea unei asociaţii sau fundaţii căreia să i se încredinţeze animalele şi care să poată să le asigure îngrijire de care acestea au nevoie.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/dambovita-amenda-de-12-000-de-lei-data-unei-femei-care-tinea-zeci-de-caini-si-pisici-in-conditii-improprii-1922404903472024041721546583

Ultimă oră

Același autor