27.4 C
Dâmboviţa
16 aprilie, 2024

Dâmboviţa: O maşină şi un camion s-au ciocnit, pe DN 72 / O persoană a murit, alta fiind rănită

13 mar 2023

O maşină şi un camion s-au ciocnit, luni, pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa. O persoană a murit, alta fiind rănită.

”Intervenţie în cazul unui accident rutier, produs între un autoturism şi un autotren, în comuna I.L. Caragiale, DN 72. Acţionează Detaşamentul Moreni cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD şi Detaşamentul Târgovişte cu o autospecială pentru descarcerare, iar SAJ DB cu un echipaj”, a transmis, luni, ISU Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că, la locul accidentului, echipajele de intervenţie au găsit două persoane rănite, încarcerate, din care una inconştientă, iar una conştientă.

”Pompierii au reuşit extragerea în scurt timp a victimelor din autoturism dar, din nefericire, victima inconştientă nu a putut fi resuscitată şi a fost declarată decedată”, a mai precizat sursa citată.

A doua victimă, conştientă, a fost preluată de ambulanţa SAJ şi transportată la UPU Târgovişte.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/dambovita-o-masina-si-un-camion-s-au-ciocnit-pe-dn-72-o-persoana-a-murit-alta-fiind-ranita-1922405313042023031221055199

Ultimă oră

Același autor