Doi braconieri din Mozăceni, Argeș, prinși de Poliție cu arme deținute ilegal și carne de vânat (galerie foto)

Poliția a găsit azi, asupra a doi braconieri din Mozăceni, arme deținute ilegal, proiectilele aferente și carne de vânat împușcat ilegal.

Nu e pentru prima dată când Poliția are de a face cu astfel de acte de braconaj în zona Mozăceni .

”… Au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a doi bărbați, de 32 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și braconaj cinegetic, prin utilizarea armelor neletale cu aer comprimat, supuse autorizării și a câinilor din rasa ogar.

CITIȚI ȘI: Patru braconieri din Dâmboviţa, prinşi la vânătoare, cu ogari, lângă Negraşi (video) În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat două arme lungi cu aer comprimat, deținute în afara cadrului legal, proiectile aferente acestora, cantități de carne de vânat, precum și doi câini din rasa ogar, susceptibili a fi fost folosiți la activități de braconaj”, a transmis Poliția Argeș.

Cei doi sunt cercetați pentru stabilirea întregii activități infracționale. Pe care polițiștii o bănuiesc mai bogată.

sursa foto: Poliția Argeș

Sursa: https://argesulonline.ro/doi-braconieri-din-mozaceni-arges-prinsi-de-politie-cu-arme-detinute-ilegal-si-carne-de-vanat-galerie-foto/

Ultimă oră

Același autor