3.3 C
Târgoviște
4 martie, 2026

”Frauda nu se premiază, se cercetează! Rețeta unui «blat» eșuat: Meciul s-a terminat cu un dosar penal! Lotul selecționat: 21 de persoane (jucători și «sfătuitori») conduse la audieri” –

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, dar și ai Poliției Municipiului Ploiești și Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au efectuat, miercuri, 25 februarie, percheziții într-un dosar de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive. 34 de persoane au fost vizate, iar 21 dintre ele au fost duse la audieri. Potrivit comunicatului autorităților, descinderile au avut loc în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov, Dâmbovița și municipiul București.

”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal. Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite”, a transmis IPJ Prahova. În cauză ar fi vorba despre echipa de Liga a III-a CS Păulești. 840.000 de lei s-ar fi obținut de pe urma pariurilor ilicite. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul inspectoratelor de poliție din Vâlcea, Argeș și Cluj. Departamentul de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal a sprijinit ancheta autorităților.

”Rețeta unui «blat» eșuat: Meciul s-a terminat cu un dosar penal! Unii «strategi» din Liga a III-a au crezut că fotbalul se joacă mai bine în bucătărie decât pe gazon. Au pregătit un blat generos și au «aranjat» scorul. Doar că, la finalul meciului, a apărut CARTONAȘUL ROȘU… și nu de la arbitru, ci de la colegii noștri. Statistici de ultimă oră:

Sfatul nostru pentru «pariorii» de ocazie: Dacă rezultatul e stabilit înainte de fluierul de start, biletul tău nu e un câștig, ci o probă la dosar. Integritatea nu are cotă la agenție!

P.S. Prezumția de nevinovăție rămâne în vigoare, dar «meciul» cu legea nu are prelungiri”, au transmis, cu umor, plini de inspirație, și reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne cu privire la ”dosarul” de mai sus.

S-a speculat că vizate de anchetă ar fi și cluburile vâlcene care au reprezentante în cel de-al treilea eșalon. Nu, din sursele noastre nimeni din cadrul SCM Rm. Vâlcea, Viitorul Dăești sau FC Păușești Otăsău sau anturajul vreunei alte echipe vâlcene nu a ajuns în acest caz în arestul Poliției sau la audieri.

Din Vâlcea ar fi vorba despre trei persoane care ar fi pariat și câștigat pe unul dintre meciurile celor de la CS Păulești.

Sursa: https://arenavalceana.ro/frauda-nu-se-premiaza-se-cerceteaza-reteta-unui-blat-esuat-meciul-s-a-terminat-cu-un-dosar-penal-lotul-selectionat-21-de-persoane-jucatori-si-sfatuitori-conduse/

Ultimă oră

Același autor