După 14 ani dedicați tinerilor din România, Asociația BookLand a organizat la finalul lunii noiembrie ’24 prima ediție a Galei BookLand, un eveniment care a împletit armonios arta, caritatea și excelența în educație, prin acordarea celor mai mari 3 burse educaționale oferite vreodată în România.
Evenimentul a fost găzduit de Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București (Sala Studio) și a prilejuit și celebrarea proiectelor cu real impact pe care
le-a derulat în mediul rural, acolo unde asociația a
în numai 4 ani, și unde acum construiește primul său
. Totul pentru o Românie mai prosperă și mai educată, în care tinerii să aibă parte de acces la educație de calitate, meserii cerute pe piața muncii și un nivel de trai mai bun.
Alături de sponsori, ambasadori, colaboratori, cadre didactice, părinți și elevi, Asociația BookLand a imprimat
o atmosfera de reală sărbătoare aniversării primilor 14 ani de activitate educațională.
au urcat pe scenă pentru a împărtăși, rând pe rând, o amintire specială despre copilăria petrecută la sat, dar și pentru a împărtăși din talentul lor. Mesajele sau momentele artistice pregătite de ambasadorii Constantin Enceanu , Dan Puric , Luiza Zan , Doina Ruști , Cristi Puiu , Grigore Leșe , Alexandru Preda , Pamfil Roată, Bogdan Tătaru , Vasile Muraru & Valentina Fătu , Sergiu Mihalcea și Constantin Pașol i-au încântat pe cei peste 300 participanți. A luat cuvântul și Principele Nicolae al României , al cărui discurs a subliniat importanța educației, în timp ce Cornel Bertea-Hanganu a vorbit despre soluțiile concrete la criza de pe piața muncii și beneficiile pe care le oferă învățământul profesional dual.
Momentele susținute de artiști de renume au fost completate de intervențiile pline de candoare ale tinerilor – mulți dintre aceștia chiar din școlile rurale renovate de BookLand. Sub îndrumarea Ambasadoarei BookLand și actriței Adriana Trandafir , elevii Școlii Gimnaziale din comuna Iedera de Jos, județul Dâmbovița, au urcat pe scenă pentru a interpreta roluri inspirate din propriile povești de viață și experiențe, atrăgând atenția asupra problemelor cu care se confruntă elevii de la sat: sărăcia, bullying-ul și discriminarea, abandonul școlar, abuzul din familie, alcoolismul sau absența unui părinte. Un alt moment emoționant a fost cel susținut de elevii Școlii Gimnaziale Leleasca, județul Olt , care și-au purtat cu mândrie costumele populare, jucând pe acorduri tradiționale. Două tinere speranțe au completat programul serii: Ioana Bîlea și Alisia Sere , iar maeștri de ceremonii și gazde au fost Ambasadorii BookLand Mihaela Tatu și Rareș Florin Stoica .
Universul rural a fost celebrat și prin tema primei expoziții caritabile organizate de BookLand: „Viața la țară” . Timp de o seară, foaierul Sălii Studio a devenit un generos spațiu expozițional pentru lucrări plastice în diferite tehnici și machete realizate de elevi talentați de la 20 de școli din toată țara. Lucrările au putut fi achiziționate de cei prezenți prin licitație, fondurile obținute fiind redirecționate 50% către
primului campus școlar BookLand, și 50% către elevii/școlile care au trimis lucrările.
Cel mai așteptat moment al Galei BookLand a fost cel dedicat acordării celor mai mari
oferite vreodată în România, în valoare de 35.000 EURO fiecare . Trei elevi excepționali de clasa a VIII-a, din mediul rural, au urcat pe scena Teatrului Național din București pentru a primi această recunoaștere din partea juriului și a sponsorilor: PRO TV (2 burse) și Star Assembly (1 bursă) . Cei
– Constantin Papară, Ioana-Alexandra Avornicului și Andrada Lungu – au fost răsplătiți pentru performanța dovedită și au fost încurajați să-și urmeze visurile și pasiunile, căci Bursa BookLand le va asigura toate cheltuielile (transport, cazare, masă, rechizite & alte cheltuieli necesare parcursului educațional) pentru următorii 7 ani în care își vor continua, la oraș, studiile la liceu și, apoi, la facultate.
„ Investiția în educație este una dintre cele mai valoroase investiții pe care o putem face pentru viitorul nostru, al tuturor. Copiii sunt cei care duc mai departe visurile, inovația și progresul comunităților noastre, iar prin aceste burse ne dorim să susținem copii cu potențial și să le recunoaștem talentul, efortul și munca în direcția unei educații la standarde înalte. Copii excepționali din mediul rural, care, prin rezultatele lor remarcabile la școală și implicarea în activități extracurriculare, ne arată că excelența nu cunoaște limite geografice. Ne bucurăm și rămânem impresionați nu doar de determinarea acestor copii, ci și de faptul că, în satele României, există profesori dedicați, părinți care își sprijină copiii și comunități care cred în ei. Ei sunt dovada vie că educația poate transforma vieți oriunde ar începe călătoria. Ei sunt cei care ne demonstrează că educația este esențială. PRO TV este și va rămâne alături de astfel de inițiative, implicându-se activ în susținerea elevilor și a sistemului educațional din România. Credem cu tărie în puterea generațiilor următoare de a schimba lumea, iar datoria noastră este să îi sprijinim în acest drum.” ‒ Hanaan Yaseen, Strategy & Business Planning Executive, PRO TV
„Este o onoare să facem parte din proiectul burselor BookLand, o inițiativă care demonstrează puterea lui ‘împreună’. Am avut privilegiul de a descoperi povești impresionante despre reziliență, dedicare și dorința de a modela cu integritate și perseverență societatea de mâine. Alegerea beneficiarilor nu a fost o decizie ușoară, pentru că în fiecare candidat am regăsit valori pe care BookLand și Star Assembly le împărtășesc: educație, perseverență, responsabilitate socială și viziune pentru un viitor mai bun. Suntem mândri să putem investi în traiectoria unor tineri excepționali, oferindu-le resursele necesare pentru a-și transforma visurile în realitate.” – Alina Todor, Șef Birou Formare Profesională Star Assembly
Alături de Hanaan Yaseen – Strategy & Business Planning Executive PRO TV și Alina Todor – Șef Birou Formare Profesională Star Assembly, din juriul primei ediții a Burselor BookLand au mai făcut parte: Daniela Vișoianu – Expert în educație, Elena Ungureanu – Psiholog și Vicepreședinte în Biroul Executiv Național al Federației Române de Psihoterapie, și Ariana Popescu – Secretar General al Consiliului Național al Elevilor.
În plus, pentru că departajarea celor 6 finaliști a fost dificilă, toți copiii selectați fiind excepționali, grație PRO TV și următorii 3 clasați – Cristian Mihai Ardei, Ionela Pop și Denis Stoicescu – au fost răsplătiți cu premii . Aceștia au primit câte un laptop performant, un telefon mobil și un voucher de 2.000 EURO, premii susținute integral de PRO TV, alături de câte un loc în Tabăra Cool turală 2025, dăruit de echipa BookLand. Experiența finalistilor a fost completată a doua zi de o surpriză pusă la cale de echipa PRO TV, care a organizat un tur al studiourilor, oferindu-le prilejul să exploreze platourile de filmare pentru cele mai cunoscute emisiuni ale postului TV și să descopere ce presupune producția de știri.
În cadrul Galei au fost decernate și trofeele BookLand – o serie de
sub forma unor păpuși din pănuși de porumb, creație originală. Lucrate de un meșter argeșean și personalizate cu diferite accente inspirate din universul îndeletnicirilor rurale, trofeele au fost acordate ambasadorilor și partenerilor BookLand pentru a le răsplăti implicarea în misiunea educațională.
„Prima ediție a Galei a întors în mine ʻo cheiță ’ a amintirilor. Am retrăit împreună cu partenerii noștri primii 14 ani de reușite și… mai puțin reușite. De la bun început, motorul nostru a fost și a rămas dragul de carte, pentru că BookLand iubește și prețuiește cărțile. Însă, era să ne doboare târgul urban pe care l-am organizat timp de 3 ani în mall-uri, piețe, parcuri… Dar nu ne-am lăsat și ne-am concentrat toată atenția înspre tineri. Așa că am continuat cu conferințe și întâlniri, tabere pentru copii, renovări de școli & grădinițe – și câte
, nu vă puteți închipui! Toată această experiență, de fapt, ne-a pregătit pentru cel mai greu examen de până acum: construirea primului nostru Campus Preuniversitar în sistem dual, în satul Vulturești din județul Argeș. Probabil că, până să învățăm să scriem acest capitol, a trebuit să trecem prin tot ʻabecedarul’… N-am fi reușit fără să avem alături de noi
care ne împărtășesc viziunea despre o Românie rurală educată și calificată profesional. Le suntem recunoscători pe viață.” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand
Printre companiile care și-au dat mâna pentru a contribui la construirea primului campus BookLand, în beneficiul tinerilor de la sat, se numără: Leroy Merlin, Verbund, SAP, CEC Bank, Coca Cola HBC, Asevi, Puran Architecture & Design, Somaco Grup Prefabricate, Asa Cons, Cargill, Zentiva, Serv Class, Brico Dépôt, UniCredit, Vopseaua Oskar, Boma Prefabricate, Maxbet, Novomatic, Corteva, Timac Agro, Siniat, Kober, Teleperformance, Noventa, Stift Lux Design, Sipex, Huawei Technologies, BMI Bramac, Ferro, Mobilift, Porta Doors, European Pastry, Mediaposte Hit Mail, Linde Gaz, Turbomecanica, Viacon, Leoni, Terra Gres, Raveli, Rocas Decor, Bella Casa, Honeywell, Zahăr Mărgăritar, Rehau, Bauelemente, Up România, Claritech, Fereastra Suki, Grădinariu Import Export, Intertrans Continental, Douglas, Strizo, Niko Auto Com, Hirsch Porozell, Gilcom, Ravago, Instal Impex, Savelectro, Elserv, Elvon, Eurotigla, Dolo Trans Olimp, Emerson Process Management, Eptisa, Game World, Team Montage, Menatwork, Argenta, Porsche, Mar&Pet, Schneider Electric, Bilka Steel, Danlin, Agro Concept, Purmo Group, Media Med Publicis, Pallex, Polon Alfa, Terqua, Kovostroj, Cybernet Auto Center și Stroia Product.
În septembrie ’24 asociația a demarat
Preuniversitar Profesional în Sistem dual, în satul Vulturesti din județul Argeș. Începând din 2025, când își va deschide porțile, primii 300 de copii din satele învecinate (pe o rază de ~50km) vor studia aici, urmând că după completarea tuturor claselor capacitatea maximă să fie de peste 1.200 de elevi. Aceștia vor beneficia de condiții moderne de învățare pentru toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal și de toate facilitățile și dotările pentru a face performanță: săli de clasă ʻscoase în natură’, ateliere de lucru, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livada, grădina de legume și solar. Asociația BookLand și-a propus să revoluționeze învățământul profesional, implementându-l acolo unde-i șade mai bine – la sat -, derulând programe în sistem dual alături de agenții economici cărora le va pregăti teoretic și practic viitorii angajați, învățându-i carte și meserii pe copiii din mediul rural.
Toți cei care împărtășesc
despre accesul elevilor de la sat la educație și formare profesională se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un
cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând
. În plus,
prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177. Pentru cea mai trainică investiție într-o Românie mai bună și cu adevărat educată, a cărei imagine să fie pozitivă oriunde în lume… dar mai ales în sufletele noastre.
De 14 ani
contribuie la sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin
, care le facilitează liceenilor dialogul cu varii personalități, prin
care le oferă copiilor un mix de activități educaționale și distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin
. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă, în perioada 2020 – 2024,
din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la modernizarea școlilor de la sat. Acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar, oferindu-le elevilor șansa la educație de calitate în clădiri sigure și prietenoase. Rezultatul? 80 de școli rurale
, 15.000 de copii anual care merg cu drag să învețe, rezultate școlare mai bune și premisele unei vieți împlinite. În 2025 BookLand va inaugura primul
din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în
, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).