Poet (mai ales), traducător, conducător de reviste, comunist din sinceră convingere, Geo Dumitrescu a fost născut în primăvara anului 1920, într-o zi de mai, 17, la București, și a „crăpat” în 28 septembrie 2004, tot pe Dâmbovița.
Facem loc, în continuare, tușelor repezi ale istoricului și criticului literar Paul Cernat: „Fiu al unui cizmar, Geo Dumitrescu editează la 16 ani, împreună cu colegul de liceu Marin Sîrbulescu, revista adolescentină (Licăriri). Debutează cu poemul Cântec, semnat Vladimir Ierunca, pseudonim pe care i-l va ceda, în parte, prietenului Virgil Untaru. Ostil extremei drepte militariste și apropiat cercurilor de stânga, editează revista cu titlu baudelairian Albatros, definitorie pentru spiritul așa-numitei generații a războiului (cu Ion Caraion, Marin Preda, Constant Tonegaru, Ben Corlaciu ș.a.). Prima plachetă, Aritmetica (1941), publicată sub pseudonimul Felix Anadam, include versuri mai vechi, iar Libertatea de a trage cu pușca (1946) îl impune definitiv ca
de prim-plan”.
Deviație și reabilitare
În completare: „Colaborează, după instaurarea noului regim, la publicații oficiale, ocupă funcții administrative, conduce o vreme Flacăra, Almanahul literar de la Cluj şi o revista de propagandă pe șantierul de la Bicaz. În 1953 e dat afară din partid ca deviaționist și reabilitat abia în 1963. Recuperat la vârf, devine secretar al PEN-Clubului românesc, iar între 1968-1970 este primul director al noii Românii literare (ex-Gazeta literară). Rubricile de Poșta redacției pe care le-a deținut la România literară, Contemporanul, Luceafărul, Flacăra au însemnat mult pentru debutanții în poezie. A publicat puține volume originale (din anii ’70 – antologii de autor), dar modul său poetic din anii ’40 va fi un reper pentru noile tendințe, inclusiv cele din anii ’80”.
„Nota specifică a lirismului său cetățenesc, înrudit cu realismul post-avangardist al lui Miron Radu Paraschivescu, dar și cu umanitarismul unor Rafael Alberti sau Nazim Hikmet – a reluat Paul Cernat -, îi constituie combinația de teatralitate rafinată și atitudine demofilă; caracterul ironic, persiflant al versurilor camuflează, la temperaturi înalte, un sentimentalism romantic. Mai stinse, dar de bun nivel sunt poeziile de dragoste din Aventuri lirice (1963) și meditațiile abstracte din Nevoia de cercuri (1966). Memorabile rămân, peste timp, poemul-fanion Câinele de lângă pod (cu fabulosul personaj canin Degringo), Libertatea de a trage cu pușca, Africa de sub frunte, Portret ș.a.”.
Autenticitate versus speculație
Finalul: „Piesa de bază în canonul didactic al destinderii din anii convergenței sistemelor, Inscripție pe piatra de hotar e probabil cea mai elocventă imagine lirică a identității ecumenice și multilaterale (ca slav eram de n-aș fi fost latin/ latin aș fi, de n-aș fi fost și dac/ dar a ieșit așa: să fiu român/ și vreau cu toată lumea să mă-mpac!), iar poemul Dar priviți-mă-n ochi este crezul patetic al unui comunist autentic în fața profitorilor doctrinei. Intelectual de convingeri, acest poet român major al secolului al XX-lea nu si-a renegat, după 1990, opțiunile de stânga, ducând o existență retrasă și austeră. A supraviețuit unui cancer laringian, dar s-a stins după ce a fost obligat să se mute, prin restituirea vechii locuințe, într-un apartament pe care nu-l mai putea părăsi”.
Spirt, nu vin!
Cum mă îndoiesc că știți pe de rost versurile lui Geo Dumitrescu, las mai jos o „mostră” lirică de certă actualitate.
Suntem oameni inteligenţi – ţi-e mai mare dragul!
prietene, versul e otravă şi pâinea e scumpă şi rea;
altădată şedeam de vorbă şi scuipam
şi nu ne părea rău că timpul trecea.
Astăzi, în birou e prea frig şi oamenii sunt uscaţi şi galbeni –
fiecare e plin de milă şi toţi au un gând meschin.
Nopţile sunt sticloase ca ochii morţilor
şi ca să te mai îmbeţi trebuie să bei spirt, nu vin.
Altădată eram mai proşti şi ne vedeam de treburi;
aveam bani, timp, nostalgia foamei – şi era bine,
ştiam doar că în Japonia se vând becuri ieftine
şi că zilele ne sunt teribil de puţine.
Suntem oameni inteligenţi – ţi-e mai mare dragul!…
Vom avea şi noi să povestim de un război
frumos, mare, epopeic, nemaivăzut,
la care, ehe! am luat parte şi noi!…
Prietene, îţi spun, versul e otravă şi pâinea e scumpă,
O să te întreb totuşi peste cinci ani, fără pic de pedanterie
(când vom fi iar proşti şi vom avea vreme):
… «Înainte sau după marea bătălie?»
Mâine o să vie primăvara cu flori multe şi inutile –
dar fetele sunt dactilografe şi luna e pătată de venin,
nopţile sunt sticloase ca ochii morţilor
şi ca să te mai îmbeţi trebuie să bei spirt, nu vin”.
105 ani se vor împlini în 17 mai 2025 de la nașterea poetului Geo Dumitrescu.
„Caracterul ironic, persiflant al versurilor camuflează, la temperaturi înalte, un sentimentalism romantic”, Paul Cernat, istoric literar
„Memorabile rămân, peste timp, poemul-fanion Câinele de lângă pod (cu fabulosul personaj canin Degringo), Libertatea de a trage cu pușca, Africa de sub frunte, Portret”, Paul Cernat
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/geo-dumitrescu-romantic-poet-traducator-997468.html