6.3 C
Dâmboviţa
26 decembrie, 2024

Horaţiu Potra a fost reţinut. Avocat: În momentul de faţă este arestat pentru 24 de ore/ Acuzaţiile sunt de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică, infracţiunea având legătură, conform avocaţilor, cu o postare de pe Facebook

duminică, 23:55

Fostul mercenar Horaţiu Potra a fost reţinut, duminică seară, pentru infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică, a doua infracţiune având legătură, conform avocaţilor săi, cu o postare de pe Facebook, de la începutul lunii decembrie. Apărătorii lui Potra spun că în dosar nu se fac referiri la legături ale acestuia cu Călin Georgescu.

„În momentul de faţă este arestat pentru 24 de ore şi procedura penală ne spune că înainte de expirarea măsurii reţinerii se poate dispune o măsură de control judiciar sau de arest preventiv sau poate fi lăsat în libertate. Nu ni s-a comunicat. Ce ni s-a comunicat este că vor vedea dacă apar şi alte probe”, a declarat, duminică seară, avocata Christiana Mondea de la Baroul Sibiu.

Întrebată dacă clientul său are legături cu candidatul Călin Georgescu, avocata a răspuns: ”Din punctul, nostru de vedere, nu”, adăugând că „nu există în dosar un astfel de lucru”.

„Nu cunoaştem absolut nimic în sensul ăsta şi nu face obiectul dosarului. Uitaţi şi dvs. cum se pune problema când îl aduci pe om la trei noaptea, cu o zi înainte, dai la presă, că nu ştiu ce Dumnezeu ar fi vrut să facă la Bucureşti, în dosar apare cu totul altceva. Şi atunci lucrurile îţi dau de gândit. Eu nu am voie să dau din dosar dar pot să spun care e acuzaţia: acuzaţia se referă la ce aţi văzut şi dvs. ca şi arsenal şi la nişte postări pe Facebook”; a precizat al doilea apărător al lui Horaţiu Potra, avocatul Şerban Moga.

Avocata Christiana Mondea a precizat că infracţiunile de care e acuzat clientul său fac referire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică, „pe motivul că ar fi postat ceva la început de decembrie”.

„Or, dacă verificăm pagina de Facebook a domnului Horaţiu Potra, vedem că singura postare de la început de decembrie este o melodie, pe care, sincer, nu am ascultat-o, dar nu există nicio altă postare. Am solicitat domnului procuror să pună la dispoziţie această postare, care este, şi ni s-a spus că nu se poate acest lucru la acest moment. Prin urmare, concluzia pe care trebuie să o trageţi este că cineva se află acum în arest pentru o postare pe care Poliţia nu vrea să ne-o arate”, a subliniat avocata.

Mai multe persoane, inclusiv Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, şi fiul său au fost duse la audieri după ce mai multe autoturisme cu aproximativ 20 de pasageri care aveau asupra lor arme, arme albe şi materiale pirotehnice, au fost oprite în trafic în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi în municipiul Bucureşti.Fiul lui Potra se afla într-o maşină care a fost oprită în Capitală, pe Şoseaua Bucuresti-Ploieşti. Horaţiu Potra a fost oprit în trafic pe raza judeţului Prahova. În cazul a doi şoferi opriţi în Ilfov au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unor substanţe psihoactive. Horaţiu Potra a fost scos încătuşat din sediul IPJ Prahova, duminică după-amiază, după mai multe ore de audieri.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/horatiu-potra-retinut-avocat-momentul-fata-arestat-24-ore-acuzatiile-nerespectarea-regimului-armelor-munitiilor-instigare-publica-infractiunea-avand-legatura-conform-avocatilor-postare-facebook-1922405508002024122321862313

Ultimă oră

Același autor