“Jandarmii dâmbovițeni au desfășurat în această săptămână o serie de sesiuni informativ-preventive la Liceul „Aurel Rainu” Fieni şi Liceul„Goga Ionescu” Titu, întâlnirile având ca scop familiarizarea elevilor cu rolul instituției şi cu misiunile pe care jandarmii le desfășoară în comunitate.
Activitățile au inclus prezentarea atribuțiilor Jandarmeriei Române, dar și discuții interactive pe teme de prevenire, adaptate vârstei elevilor. Au fost abordate subiecte precum comportamentul responsabil în spațiul public, prevenirea violenței şi a bullying-ului, riscurile asociate utilizării necorespunzătoare a mediului online, precum şi importanța respectării regulilor pentru siguranta proprie şi a celor din jur.
Prin astfel de activități, jandarmii urmăresc creşterea gradului de informare şi dezvoltarea unei relații bazate pe încredere şi respect între tineri și instituțiile care contribuie la siguranta cetățenilor.
Asemenea activități vor continua în perioada următoare și în alte instituții de învățământ din județul nostru, ca parte a demersurilor de prevenire şi informare dedicate comunității.”
Luiza Simion
Informare, Relații Publice şi cu Publicul