2.9 C
Dâmboviţa
27 decembrie, 2024

Lasconi spune că nu pe ea o caută Kovesi. Teoria conspirației cu ancheta EPPO: Mă aștept la orice

06.09.2024 20:27

06.09.2024 20:19

Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi vede în politică… interlopi și susține că ancheta EPPO e la comandă.

”Eu am vorbit în această campanie despre faptul că partidele vechi folosesc instituțiile statului, minciuna și manipularea ca instrument politic, am vorbit și despre statul mafiot care ține cu dinții de putere, și astăzi am asistat la un Kompromat de Dâmbovița, o încercare mizerabilă de discreditare a unui candidat la alegerile prezidențiale. Povestea e foarte simplă: un domn a făcut o plângere la Parchetul European, dați-mi voie să cred că domnul ăsta nu a făcut-o din proprie inițiativă, ci a fost pus de cineva din politic să facă lucrul ăsta. EPPO a deschis un dosar in rem, doar că, atenție, acest dosar vizează două companii private și nu primăria, nu persoana Elena Lasconi.

Lasconi spune că ancheta EPPO e la firmele private

(…) Ideea e următoarea: unul dintre proiectele cu finanțare europeană derulate la Câmpulung a fost implementat de o asociere din care au făcut parte Municipalitatea, Direcția de Asistență Socială, Spitatul Municipal, Liceul Tehnologic și două firme private. Firmele astea private nu au aterizat din cer, firmele astea private au fost făcute pe o procedură foarte clară, a stat o lună pe site, s-au înscris, a fost cu aprobare de la ADR Sud Muntenia, cu hotărâre de consiliu.

Fiecărei din aceste entități i-au revenit activități diferite pentru care au avut responsabilitate exclusivă, așă că toate astea au fost verificate și de autoritatea de management a proiectului, și s-a verificat fiecare etapă și toată documentația aferentă proiectului și a decontat sumele prevăzute după cum a evaluat activitatea fiecărei entități. Deci, pot să vă spun că până acum nouă ne-au decontat toată suma, dar încă nu s-a finalizat pentru că la finalul anului se va finaliza, iar dacă aceste două firme, să presupunem, nu și-au făcut treaba bine, și am avut o grămadă de controale, și ele au fost controlate, și au greșit cu ceva, ele vor plăti, eu nu am nicio treabă, primăria nu are nicio treabă cu asta, adică sunt două firme care sunt partenere în acest proiect.

Afirmă că e în top 10 prezidențiabili din 2021

Eu le spun românilor să fie foarte atenți când văd astfel de știri pentru că în următoarele luni vor fi asaltați cu mesaje mincinoase de la acești interlopi ai politicii românești, de la cei care de 35 de ani se ocupă cu minciuna și manipularea pe care le-au dus la rang de artă, practic. Adică, cum să vă explic, e foarte ciudat, e așa, parcă ne-am obișnuit cu modelul ăsta. Eu m-am obișnuit deja pentru că de când sunt primar am avut la toate proiectele și, inclusiv, la toate reparațiile pe care le-am făcut în oraș eu am avut hârtii pe 544, petiții și controale de la toate instituțiile statului din România. La toate, nu la 1 sau la 2, la absolut toate. Știu că sunt măsurată din 2021 pentru prezidențiale și eram în top 10 prezidențiabili, asta am spus-o de nenumărate ori, nu am crezut-o atunci. Este absolut incredibil ce se întâmplă, de fapt, nu e incredibil, mă aștept la orice, așa cum v-am spus, din partea PSD și PNL pentru că cu asta se ocupă”, a precizat Elena Lasconi, candidatul partidului USR la prezidențiale, în direct la B1TV.

06 sep 2024, 19:43

Sursa: https://www.dcnews.ro/lasconi-spune-ca-nu-pe-ea-o-cauta-kovesi-teoria-conspiratiei-cu-ancheta-eppo-ma-astept-la-orice_970881.html

Ultimă oră

Același autor

04.10.2024 23:40

04.10.2024 15:06

03.10.2024 10:18

01.10.2024 08:04