Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale. FOTO: Hepta
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, că, după mandatul lui Klaus Iohannis, românii s-au ales „cu trei găuri”, referindu-se la informaţiile din spaţiul public despre amenajarea unui teren de golf la vila de protocol a preşedintelui de la Neptun.
Ciolacu a fost prezent în Dâmboviţa la târgul de toamnă organizat de Sfântul Dumitru de la Fieni, iar la Târgovişte a susţinut declaraţii de presă.
Întrebat de jurnalişti dacă la Fieni s-a întâlnit cu George Simion, el a răspuns că nu, dar că nu ar fi fost o problemă să se întâlnească cu competitori din campanie.
„Am înţeles că a plecat mai devreme (…). Cred că nu era o problemă. Suntem competitori, nu suntem duşmani. Şi aşa consider cu toţi competitorii pe care îi am. Cu ce ne-am ales după ura, de exemplu, din campania domnului Ponta?
Noi, românii, nu domnul Ponta. Că domnul Ponta ştiu cu ce s-a ales, cu nişte dosare penale. Noi, românii, ne-am ales cu ceva, după acea ură? Bine, ne-am ales cu foarte multe după mandatul domnului Iohannis, care l-a înfrânt pe domnul Ponta. Cu trei găuri”, a spus Ciolacu.