8.9 C
Târgoviște
10 martie, 2026

Memoria eroilor, cinstită în Adunarea Generală a Filialei „Mihai Viteazul” Dâmbovița

Respectul pentru cei care și-au dat viața pentru România a fost tema centrală a Adunării Generale a Filialei „Mihai Viteazul” Dâmbovița a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, eveniment la care au participat reprezentanți ai administrației județene și ai instituțiilor publice.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la eveniment, a subliniat importanța păstrării memoriei eroilor în viața comunității.

„Pentru județul nostru, respectul pentru cei care și-au dat viața pentru țară înseamnă să le păstrăm vie memoria în comunitate și să transmitem generațiilor tinere exemplul lor de curaj și sacrificiu. Prin grija pentru monumentele eroilor, prin activități educative și ceremonii, ducem mai departe lecția despre responsabilitate și devotament pe care ne-au oferit-o ”, a declarat acesta.

În contextul dezbaterilor actuale despre patriotism, șeful administrației județene a arătat că educația tinerilor rămâne esențială.

„Într-o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre patriotism, este important să ne învățăm copiii să iubească și să respecte România. Consiliul Județean Dâmbovița rămâne un partener pentru toate inițiativele care păstrează vie memoria eroilor și promovează istoria județului nostru ”, a precizat Corneliu Ștefan.

La eveniment a fost prezent și prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, care a transmis un mesaj de recunoștință și reflecție.

„Cu respect și profundă recunoștință pentru cei care și-au dat viața pentru România, am participat astăzi, în calitate de invitat, alături de domnul Corneliu Ștefan, la Adunarea Generală a Filialei «Mihai Viteazul» Dâmbovița a Asociației Naționale – Cultul Eroilor «Regina Maria». A fost un moment de reflecție și prețuire pentru memoria eroilor, dar și un prilej de a ne apleca asupra importanței transmiterii către generațiile tinere a valorilor fundamentale: cinste, onoare și dragoste de țară” , a afirmat prefectul.

Evenimentul a reconfirmat rolul organizației în promovarea valorilor istorice și în păstrarea vie a memoriei eroilor, prin activități dedicate comunității și generațiilor tinere.

AUTOR: F.S.

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/03/10/memoria-eroilor-cinstita-in-adunarea-generala-a-filialei-mihai-viteazul-dambovita/

Ultimă oră

Același autor