13.3 C
Târgoviște
10 martie, 2026

O bucată dintr-un meteorit dezintegrat a străpuns acoperișul unei locuințe din vestul Germaniei

Poliţia a declarat că a primit rapoarte despre pagube produse la Koblenz şi în zonele învecinate la ora 19:00 (18:00 GMT).

“În jurul orei 19:00, în această seară, un corp ceresc ars a lovit acoperişul unei clădiri de locuinţe din cartierul Guls din Koblenz.

Nimeni nu a fost rănit” , a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. “Conform informaţiilor de care dispunem, nu mai există niciun pericol.”

“Mingea de foc” a putut fi observată din mai multe regiuni ale Germaniei, dar și din Belgia, Franța, Olanda și Elveția. Martorii au descris o lumină puternică pe cer, urmată de un zgomot asemănător unei explozii.

Organizația Internațională a Meteoriților a transmis că a primit peste 2.800 de raportări ale fenomenului, în timp ce pe rețelele sociale au apărut numeroase înregistrări video cu momentul în care meteoritul a traversat cerul. Aceste date îi ajută pe cercetători să reconstruiască traiectoria obiectului și să estimeze locul unde ar putea fi găsite alte fragmente.

Editor: IFA

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/03/10/o-bucata-dintr-un-meteorit-dezintegrat-a-strapuns-acoperisul-unei-locuinte-din-vestul-germaniei/

Ultimă oră

Același autor