6.8 C
Dâmboviţa
19 aprilie, 2024

Peste 30 de persoane evacuate dintr-un bloc din Târgovişte din cauza unui incendiu

Peste 30 de persoane au fost evacuate, sâmbătă, dintr-un bloc din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, din cauza unui incendiu care se manifesta generalizat într-un apartament de bloc.

Potrivit ISU Dâmboviţa, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc în municipiul Târgovişte, pe strada Laminorului.

Intervin pompierii de la Detaşamentul Târgovişte cu trei autospeciale de stingere, o autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD.

Incendiul se manifestă generalizat la întregul apartament.

Au fost evacuate 32 persoane din blocul în care se află apartamentul afectat. Din fericire, până în acest moment nu au fost identificate victime.

Incendiul a fost localizat şi lichidat de pompieri. Se acţionează în continuare pentru înlăturarea efectelor negative şi apoi va fi stabilită cauza exactă a izbucnirii focului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 16:44

ieri, 17:34

ieri, 15:00

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/peste-30-de-persoane-evacuate-dintr-un-bloc-din-targoviste-din-cauza-unui-incendiu-21820293

Ultimă oră

Același autor