16.5 C
Dâmboviţa
8 septembrie, 2024

Peștera Ialomiței, program de vară pentru vizitare. Pe 29 iunie, hramul mănăstirii Peștera

25.06.2024 11:42

Peştera Ialomiţei și-a modificat programul de vizitare, între orele 9:00 – 18:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică.

Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 17:30. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.

Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini, călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să încreştineze populațiile de la Nord de Dunăre.

Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 480 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare.

Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade, umiditateaa fiind destul de mare, între 85 şi 100%.

Hramul Mănăstririi Peștera

Pe 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, se va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peștera Ialomiței din Munții Bucegi.

La eveniment sunt așteptați pelerinii pentru a participa la slujba săvârșită de ÎPS Părinte Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei.

Mănăstirea are posibilități de cazare pentru pelerinii veniți la hram.

25 iun 2024, 10:52

Sursa: https://www.dcnews.ro/pestera-ialomitei-program-de-vara-pentru-vizitare-pe-29-iunie-hramul-manastirii-pestera_963843.html

Ultimă oră

Același autor