Începând de ieri, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște și-a deschis porțile pentru elevi, părinți și toți cei interesați de educația artistică, în cadrul unei săptămâni dedicate informării și dialogului. Evenimentul se desfășoară până pe 13 februarie 2026 și propune o serie de activități menite să ofere o imagine clară asupra parcursului educațional pe care îl oferă instituția.
Reprezentanții liceului invită părinții copiilor care urmează să intre în clasa pregătitoare, dar și pe cei ai elevilor de gimnaziu sau liceu, să afle direct de la cadrele didactice cum poate fi cultivat și dezvoltat talentul artistic încă de la cele mai fragede vârste și cum arta contribuie la formarea armonioasă a copiilor și adolescenților, indiferent de cariera pe care o vor urma.
Pe parcursul Săptămânii Porților Deschise sunt organizate prezentări ale liceului, dezbateri cu elevi de nivel gimnazial, ateliere de muzică, dans, arte plastice, arhitectură și canto, dar și activități dedicate copiilor de vârstă preșcolară și primară. Programul include, între altele, ateliere de ritmică și percuție corporală, prezentări de instrumente muzicale, lecții demonstrative de dans și coregrafie, activități de pictură și machetare, precum și sesiuni de vizitare a liceului.
Liceul de Arte „Bălașa Doamna” oferă patru specializări, arhitectură, arte plastice, coregrafie și muzică, pentru trei niveluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, îmbinând formarea artistică cu programa de cultură generală. Prin aceste întâlniri, conducerea și profesorii își propun să prezinte viziunea educațională a școlii și rolul pe care instituția îl are în peisajul educațional local și județean.
Vizitarea liceului este posibilă miercuri și vineri, între orele 14.00 și 18.00, iar restul zilelor sunt dedicate activităților interactive și atelierelor tematice. Organizatorii îi încurajează pe toți cei interesați să participe, chiar și pentru un simplu schimb de opinii, considerând că informarea corectă este primul pas în alegerea unui drum potrivit pentru viitorul copiilor.
AUTOR: F.S.
Sursa: https://damboviteanul.com/2026/02/10/porti-deschise-saptamana-aceasta-la-liceul-balasa-doamna/