-3 C
Târgoviște
10 februarie, 2026

Primar Răcari: Scutirile de taxe și impozite pentru persoanele cu dizabilități au fost eliminate de Guvernul Bolojan, nu de admistrațiile publice locale

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, pe fondul unor neînțelegeri cu privire la aplicarea legii privind majorarea taxelor și impozitelor locale și excluderea unor categorii de persoane de la unele facilități fiscale, a venit cu clarificări pentru a-i lămuri pe cei care nu au înțeles cum stau lucrurile și care este responsabilitatea administrației publice locale în aplicarea corectă a acestui act normativ.

Precizează edilul de la Răcari, județul Dâmbovița, că Primăria a avut o inițiativă de menținere, și pentru anul fiscal 2026, a scutirilor de impozite locale pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat. Propunerea avansată de administrație viza scutirea de la plata impozitului pentru locuința de domiciliu, terenul aferent și un mijloc de transport. De precizat că, până la sfârșitul anului 2025, aceste facilități erau acordate automat prin prevederile Codul Fiscal și, după cum a spus Marius Caravețeanu, reprezentau o formă de sprijin pentru persoanele vulnerabile.

„La sfârșitul anului 2025 însă, legislația fiscală s-a modificat prin Legea nr. 239/2025, care a abrogat articolele din Codul fiscal ce prevedeau aceste scutiri. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2026, nu mai există temei legal pentru acordarea scutirii de impozit pe clădirea de domiciliu, pe terenul aferent sau pe un autoturism pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat. Impozitele locale se aplică, potrivit legii, în mod obișnuit tuturor contribuabililor.

În acest context, autoritățile locale sunt obligate să respecte cadrul legal național. O hotărâre a consiliului local nu poate contraveni unei legi în vigoare, iar acordarea unor scutiri fără bază legală ar putea fi ulterior anulată și ar genera consecințe financiare atât pentru administrație, cât și pentru beneficiari.

Ne exprimăm regretul că aceste facilități nu mai pot fi menținute în anul 2026, însă respectarea legii este obligatorie pentru toate autoritățile publice. Administrația locală va continua să informeze corect cetățenii și să aplice legislația în mod transparent. În cazul în care cadrul legal național va permite pe viitor reluarea acestor scutiri, ele vor fi puse în aplicare fără întârziere”, a precizat Marius Caravețeanu – primarul orașului Răcari.

Sursa: https://incomod-media.ro/2026/02/10/primar-racari-scutirile-de-taxe-si-impozite-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-au-fost-eliminate-de-guvernul-bolojan-nu-de-admistratiile-publice-locale/

Ultimă oră

Același autor