astăzi, 23:26
Salvamontiştii din Dâmboviţa plecaţi, duminică seara, într-o acţiune extrem de dificilă de recuperare a două grupuri de turişti din zona Vârfului Leaota, surprinşi de vremea rea şi de întuneric, au reuşit să găsească grupul de 20 de persoane şi să-l ducă la adăpost. La această oră, salvamontiştii au reperat şi cel de-al doilea grup de trei persoane, din care una rănită grav, estimând că intervenţia în cazul acestora va mai dura aproximativ trei ore, în condiţiile în care pe munte este frig, zăpadă mare şi risc de avalanşe.
Duminică seara, salvamontiştii din Dâmboviţa au fost alertaţi că două grupuri de turişti, fără legătură între ele, au cerut ajutor la Dispeceratul Naţional Salvamont, după ce au fost suprinse pe munte de lsarea întunericului şi de vremea rea. Două echipe de salvatori montani au plecat în căutarea ambelor grupuri, cel format din 20 de persoane fiind găsit şi dus în siguranţă la Cantonul Bratei. Potrivit informaţiilor Dispeceratului Naţional Salvamont România, cele 20 de persoane nu au probleme medicale, cu excepţia a două dintre ele, care au stare de hipotermie uşoară.
În cazul celuilalt grup de trei persoane, Dispeceratul Salvamont anunţă că şi acesta a fost reperat, dar că una dintre persoane este în stare gravă. Salvamontiştii estimează că operaţiunea de salvare a acestora va mai dura aproximativ trei ore, din cauza riscului de producere a avalanşelor, a zăpezii mari, a viscolului şi a frigului.