Ad fingebam demens…
în nebunia mea nu știam nici ce tibullus aflase
cu vreo doi mii de ani înaintea vremilor noastre
îmi închipuiam că povestea care începea putea
să continue la nesfîrșit de parcă cuvintele
a fost odată n-ar cuprinde în ele și sfîrșitul
de parcă atunci cînd le rostești sfîrșitul acela
nu s-ar fi petrecut din vreme in illo tempore
odată cu începutul șarpe care-și înghite coada…
în nebunia mea îmi imaginam că noi vom trăi
și vom spune o cu totul și cu totul altă poveste
crescută pe cîmpuri de mac, inișor și podbal
abia tincturată cu sucurile amare de cucută
că vom fi etern transportați în trăsura sufletului
pe o cale sculptată din veac în excandescență!
nebunia mea nebunia ta o nebunie în doi
nu erai Diotima, nu erai vreo fiică a Pythiei…
9 – 10 Martie 2026, în Iași
Prima pagină…
Un nou poem vizual al artistului catalunez Toni Prat, ajuns la noi prin bunăvoința profesorului Septimiu Chelcea. Enjoy!
A existat o vreme când a călători însemna să pornești la drum pentru a descoperi cum trăiesc oamenii în alte țări și culturi. Când cineva mergea într-o altă țară, adesea nu știa prea bine ce urma să găsească acolo. Lumea i se dezvăluia pe măsură ce parcurgea drumul… Astăzi, în schimb, filmele documentare, rețelele sociale și, în general, mijloacele de comunicare în masă ne oferă constant imagini, relatări și detalii despre locurile cele mai îndepărtate. Așezați pe un scaun putem acumula o mulțime de informații despre țări pe care nu le-am vizitat și, poate, nu le vom vizita niciodată. Aceste informații sunt stocate, adesea, ca niște straturi sedimentare de cunoaștere. Și aici imaginea poemei mele capătă sens. Filosofi, precum Wilhelm Dilthey (1833 – 1911), sau antropologi, spre exemplu, Clifford Geertz (1926 – 2006), au avertizat că o cultură se înțelege trăind-o alături de oamenii care o trăiesc, nu doar prin acumularea de informații transmise de alții. Nu este același lucru o etichetă lipită pe spătarul unui scaun și o etichetă lipită pe un geamantan.
Un nou poem vizual sosit din Catalunya, de la Toni Prat, prin mijlocirea profesorului Septimiu Chelcea. Cum vedem, poemul și exegeza lui surprinde un fenomen cu care sîntem familiarizați. De bună seamă, este universal. Lectură plăcută.
Multe evenimente ce se întâmplă în lume depind de deschiderea sau închiderea anumitor robinete. Deschiderea sau închiderea lor poate declanșa războaie, sancțiuni economice, crize energetice sau reconfigurări geopolitice care afectează milioane de oameni. Astfel de decizii sunt luate, adesea, în foarte puține locuri. Capitale precum Washington, Beijing, Moscova sau New Delhi concentrează o capacitate de intervenție capabilă să modifice procese economice și sociale printr-un singur gest politic. Sociologul american Charles Wright Mills (1916 – 1962) avertiza în cartea The Power Elite (1956) că societățile moderne tind să se organizeze în jurul unei „elite a puterii” (un cerc de persoane restrâns), care iau decizii ce afectează popoare întregi. Neliniștea apare când aceste decizii nu sunt bazate pe criterii bine stabilite, ci pe conjuncturi ce se schimbă în fiecare moment. Filosoful și sociologul britanic, originar din Polonia, Zygmunt Bauman (1925 – 2017) considera această volatilitate ca fiind una din trăsăturile modernității, o condiție în care chiar și structurile care par stabile pot ajunge să oscileze cu ușurință în funcție de circumstanțe. Nu este întâmplător că în unele țări, când un factor politic ia decizii după cum bate vântul, se spune că se comportă ca o giruetă. Girueta nu decide nimic: pur și simplu se rotește după direcția și intensitatea vântului, dar face să se deschidă sau să se închidă robinetul. Dacă girueta nu mai este cocoșul confecționat din metal, ci un porc, satira apare aproape de la sine.
Notă (S.C.) –The Power Elite a fost tradusă în limba română cu titlulElita puterii (București, Editura Politică, 1967).
De la prieteni…
E o zi atît de primăvăratecă azi încît îmi închipui că e o plăcere pentru Emil Belu, eseistul nostru din Montreal, să ne aducă noi fragmente din peregrinările sale prin lume, prin vreme, prin cărți, printre peisaje, persoane și personaje. Fie binevenit! Lectură plăcută tuturor!
■ Iris Murdoch
„Despre moartea lui Iris Murdoch, bolnavă de Alzheimer, ziarulscrie: «Asemenea lui Wittgenstein, Iris Murdoch ar fi putut spune că, deșitot ce poate fi spus limpede, asta nu înseamnăcă n-ar exista, în mod sigur, și lucruri inexplicabile. Căci în fiecare dintre romanele sale explorarea naturii umane ajunge în zone obscure, deseori încâlcite, și la mecanisme de funcționare umane pe care rațiunea nu izbutește să le explice… Ea privește de la distanță tot ceea ce am putea numinoile forme narative, preferând romanul în stil vechi, cel care păstrează importanța povestirii, citându-l pe Dostoievski sau Dickens și tradiția realistă europeană.” (Sanda Stolojan,)
■ Străinii
Că tot am amintit de apariția pariziană a volumuluiautor Vasile Munteanu (Basil Munteano). Un prieten destul de prezent în aceste misive este Grigore Nandriș, despre care nu știam mare lucru. Născut în Bucovina (1895, Mahala), licențiat al Facultății de Litere și Filozofie, București, devine profesor universitar, specializat în filologoie slavă și indo–europeană. Se întoarce la Chișinău, apoi ține cursuri în Polonia (Cracovia), Anglia – unde se stabilește după 1945 –, la Londra și Oxford. Era fratele Aniței Nandriș–Cudla, cea trecută prin calvarul deportării în Rusia și care și-a descris infernul surghiunului în cartea: „de ani în Siberia ”, un succes editorial, o carte care a trezit interesul cititorilor români. Apropo de origini și creatori, iată ce îi scrie Grigore Nandriș prietenului de la Paris: „Dacă e străin? Cred că nici n-are importanță, căci în acest caz marii Români din București să binevoiască să-i excludă din nația lor pe Eminescu, cu ai cărui urmași nu m-am putut înțelege, în satul lui de origine, decât vorbind rutenește… Dacă e vorba de purism să-l scoatem din neam și pe Porumbescu, al cărui „pe-al nostru steag” îl auzim zilnic la radio România, s-a chemat Golembiovski și a venit din Polonia ca și familia marelui mitropolit al Bucovinei, Silvestru Morariu”.
■ Mirosuri
Indiferent de locul unde ne-am afla: „Ori la bal, ori la spital, ori la morgă-n galantar”, să mirosim plăcut. Pomeneam într-o altă însemnare de pătrunzătorul miros de busuioc la înmormântările din sudul țării, mai ales când inevitabilul eveniment se produce în năduful verii. Mortul ca mortul, dar și slujitorul bisericii pare că trebuie să miroase aparte. Tudor Arghezi, cel cunoscător în subtilitățile cosmetice ale clerului, amintește câte ceva: „Arhimandritul Valerian folosea pentru eliminarea mirosului de camfor a hainelor, parfumulJohann Maria Farina. Călugării au un extract al lor. Cei de la Sfântul Munte și cei din Ierusalim, scot dintr-o buruiană de stâncă și arșiță, cu gust de ienupăr și măsline, un ulei,cu care se ung pe trup.”.
„Ce vom răspunde, totuși, celor care ne somează să le explicăm cum putem degusta un tablou. Le vom răspunde că somația e de tipul: „Explică-mi cum să mă îndrăgostesc!”. Că există, firește, o „regie” a iubirii, o tactică și o strategie a ei – ca în scrisorile priceputei Ninon de Lanclos – , dar că ele abia pot tapisa anticamera Eros-ului. Înțelegerea artei, ca orice gest al iubirii nu e o chestiune de metodă, înainte de a fi o performanță a investirii de sine. Înțelegi cu atât mai bine o imagine cu cât conținutul tău de viață și de cultură e mai cuprinzător. Ea nu-ți restituie decât propriul tău efort și propria ta dimensiune. Prin urmare, într-un tablou vezi atât cât ar putea și el să vadă, dacă ar privi în adâncul tău.” Mai pe scurt: „Primești de la un tablou, atât cât meriți!”. (A. Pleșu,Ochiul și lucrurile)
„Totdeauna am împărțit oamenii în două categorii: cei care concep moartea ca un SFÂRȘIT al vieții și al trupului și cei care și-o înfățișează ca un ÎNCEPUT al unei instanțe spirituale. Și nu încerc să judec un om pe care-l întâlnesc decât după ce aflu credința lui sinceră asupra morții. Cea mai mare inteligență și cel mai tulburător farmec mă pot altminteri, păcăli.” (M. Eliade,La țigănci )
Dimitrie Onciul zice: „nedemna domnie a fanarioților”, iar N. Iorga, aduce laude elementelor de cultură pe care le-au adus fanarioții. Când a venit Mavrocordat, a fost uimit că în Moldova, majoritatea preoților erau analfabeți. Îi aduna pe mai mulți preoți într-o biserică și îi alfabetiza forțat. Probabil de acolo – se întreba N. Iorga – și vorba „doar n-o să te faci popă!”. Cronicarul Miron Costin, ca nimeni altul, intuise necesitate științei de carte: „Puternicul Dumnezeu, cinstite și iubite cetitorule, să-ți dăruiască după aceste cumplite vremuri ale anilor noștri, cândva și mai slobode veacuri… pe lângă alte trebi… să aibă vreme și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă”…
■ Inspirație
Dintr-o corespondență între Vasile Băncilă – 3 noiembrie, 1924, Brăila – și Vasile Munteanu (Basil Munteano), aflat la Paris, apropo de inspirația poetică: „Am văzut demult, și m-a impresionat, dovadă că n-am uitat, un manuscris de-al lui D`Annunzio: o poezie. Erau cuvinte șterse de câte patru–cinci ori și fiecare vers era o etajeră de câteva rânduri șterse și înlocuite succesiv. Și doar era una din cele mai bune poezii ale maestrului. Cum se explică acest lucru și cum rămâne cuspontaneitatea c reațiunii!” Întortocheate „durerile” facerii versului! Cum să nu te miri când citești câte o mărturie poetică, mai ales la debutanți, începători, sau afirmații de necrezut chiar la consacrați: „Am scris totul dintr-unfără corecturi sau intervenții ulterioare asupra textului!”? Se poate să se mai întâmple și așa ceva, dar asta ține derarisime și fericite vizite ale Muzei, grăbită la rându-i!
„M-am întâlnit cu Ted Huges într-o cafenea londoneză. Pe atunci era în mare vogă – e vorba de anii `80 (s.m. E.B.) – , notorietatea la care contribuise și tragedia prin care trecuse cu puțin timp în urmă: soția lui, Sylvia Plath, se sinucisese. Lumea mondenă literară susținea că deziluzia cumplită a vieții conjugale alături de Ted Hughes o împinsese la sinucidere. Când l-am cunoscut, mi s-a părut a fi arhetipul poetului. Frumos, de o tristețe inefabilă, timid, vulnerabil, interiorizat. Ca să întregească clișeul, a și murit tânăr, așa cum le stă bine poeților. Am discutat în acea dimineață despre Baudelaire și Francia Jammes, despre Eugen Ionescu și „Brancuzi”. Muream să aduc vorba și de Sylvia Plath, dar desigur că nu am făcut-o. Mi-a oferit cea mai recentă carte a lui,Remain of Elmet, cu o dedicație frumoasă, carte din care am tradus un grupaj de versuri în revistaRomânia literară, de îndată ce m-am întors în țară. Da, Ted Hughes era bărbatul pentru care merită să mori, dar cum eu sunt o vitalistă, aș spune mai curând pentru care merită să trăiești.” (Antoaneta Ralian,Amintirile unei nonagenare )
Le coup de foudre
„Din convorbirea cu Mircea Eliade rețin azi un amănunt despre eruditul Frazer care mi-a încântat într-un fel adolescența. Frazer n-are, după Eliade, nici o valoare științifică – e un ratat al fișelor. În viața lui descopăr însă ceva minunat. Eliade povestește cum, după un congres, Frazer s-a dus cu câțiva colegi într-un cabaret cu dansatoare goale. După un astfel de «număr», Frazer se apropie de o dansatoare și o întreabă simplu: «Vrei să fii soția mea?» – ea acceptă și de a doua zi își uită trecutul și devine o soție ideală. Se pasionează de lucrările soțului ei, îl asistă, îl iubește, trăiesc împreună o reală fericire a întâlnirii. Când Frazer e pe moarte, roagă pe doctori să n-o prevină. La numai un ceas de la moartea lui, într-o cameră vecină, își dă și ea sufletul. Sfârșitul acesta mi se pare atât de extraordinar încât îl anunț pe Eliade că odată ajuns acasă, în semn de omagiu, voi citi dinLe Bouc émissaire, singura carte a lui Frazer pe care o am în bibliotecă.”. (V. Ierunca,Trecut-au anii… )
Nu mai sînt cine știe ce pasionat de fotbal de pe vremea regelui Hagi, poate din cea a lui Adi „Liniuță” Mutu, cititorul de Dostoievski. Dar cum sportul ăsta întreține în jurul său mai multă gălăgie mediatică decît orice alt fenomen, poate cu excepția politichiei, de bună seamă că aflu și eu puzderie de Gigisme și îmi este cunoscut faptul că fotbaliștii sînt mai puțin interesați de goluri și mai mult de ce fotomodele sau „asistente” își pot trage de neveste. Dar n-aș putea relata cu umorul sociologului Sorin Mitulescu asemenea povești. Cum a fost ziua internațională cunoscută, poate e potrivit să public această proză care m-a făcut să rîd vioi astăzi… Lectură plăcută tuturor!
P.S. De obicei, însoțesc textele literare cu portretul autorului. Să mă ierte SM, dar azi voi ilustra cu o glumă grafică primită de la profesorul Septimiu Chelcea. Deci, un sociolog și un psihosociolog!
Vă dau o veste importantă: s-a înființat de curând Asociația soțiilor de fotbaliști. Adică de ce să existe asociații ale soțiilor de pompieri, de cadre militare, de instalatori sanitari și chiar de preoți și dascăli de biserică și să nu existe una a celor mai frumoase soții din câte știu să fie pe meleagurile noastre. Nu există fotbalist de pe la noi sau din străinătate despre care presa să nu ne spună cu cine e însurat sau cine e partenera/ prietena/ logodnica lui, după care urmează o nesfârșită galerie cu poze din față și profil ale respectivei, de preferință cu ape limpezi și albastre în fundal. Și cum bine se zice pe site-ul asociației, nu e ușor să fii soție de fotbalist. E mai greu chiar decât să fii fotbalist (ba chiar aș zice mult mai greu). Pentru că soțiile țin pe umeri și păstrează în suflet toată responsabilitatea. Ele poartă de grijă mai ales atunci când băieții au meci în deplasare. Se frământă toată noaptea până ce fotbalistul sosește sănătos acasă, fără oase rupte, întindere la aductori sau Doamne ferește, pubalgie. Și mai au o contribuție majoră, pentru că fie și un fotbalist cât de neșcolit ar fi el, poate să înțeleagă că dacă este căsătorit cu o soție de fotbalist înseamnă că este fotbalist. Și această conștiință nu e puțin pentru moralul său, mai ales la meciurile pe „teren străin” care se câștigă cu inima.
Și dacă soțul fotbalist, după ce a înscris în poarta adversă un gol (chiar și anulat de VAR peste două minute, nu contează) se proțăpește în fața camerei de luat vederi cu mingea băgată sub tricou și sugând din degetul cel mare, asta înseamnă că urmează botez în familie și s-ar putea ca nașul să fie chiar un MM (din partea locului) în persoană și să vină și un dar consistent de la un Nea Gigi sau, de ce nu, un transfer.
Ei, în fine și după aceea, când copiii mai cresc, cine îi duce (la trei ani) prima dată în Dubai sau la plajă în Tenerife? Păi mămica lor cea frumoasă și harnică cu vreo prietenă de-a ei, tot soție sau viitoare soție de fotbalist.
Am răsfoit și eu site-urile de sport (de fapt doar cu fotbal că asta interesează cititorii) să văd cum arată nevestele fotbaliștilor. Și trebuie să recunosc că ai ce vedea. Sunt îmbrăcate (vorba vine) în bikini sau în rochii lungi de sub care iese câte un picior ademenitor de mai mare dragul. Am vrut să socotesc câte dintre ele au buze în formă de cioc de rață dar mi-a fost imposibil: toate le aveau. De restul nu mai vorbesc, că nu e frumos să te uiti prea mult în curtea omului. Dar le doresc sănătate și virtute că la ele se uită generațiile viitoare, fetițele din orice colț de țară. Dacă le întrebi ce vor să se facă atunci când vor fi mari, toate o să răspundă: nevastă de fotbalist. Acuma nu că nevestele de fotbaliști nu ar avea meserii: care e model, care organizatoare de evenimente sau prezentatoare (ori măcar asistentă) de televiziune. Ba chiar una, de curând nevastă de fotbalist important este notăriță – adică la cei 24 de ani ai ei a trebuit, ce să facă, să preia notariatul lui mama sau al tatei. Nu a avut norocul ăsta și fata lui Băsescu, Ioana și abia i-a făcut bietul taică-su rost de un notariat prăpădit pe la Focșani sau cam așa ceva (ei bine, asta la început că mai târziu s-a aranjat și ea cum trebuie).
Dar să revenim la nevestele de fotbaliști. Ele trebuie să se ocupe și de amenajarea apartamentului în care locuiește cuplul până la cele mai mici amănunte. Am auzit de la una dintre fericite că ea și mai ales soțul sunt amatori de artă. Și ce tablouri aveți în casă? a întebat reportera. Păi în hol avem un tablou cu Ștefan cel Mare (că soțului îi place istoria și e patriot) iar în dormitor unul cu noi doi la nuntă (2 metri pe un metru jumate). Apoi avem mai multe portrete ale lui, în diferite tricouri ale echipelor la care a jucat. Și cu tine nici unul? a mai întrebat intrigată ziarista. Cu mine? s-a mirat și soția. Păi unde să îl mai pun? Poate cu magnet pe frigider.
Acum să nu credeți că soțiile de fotbaliști nu au și ele probleme ca toată lumea. Presa a relatat nu demult despre un incident petrecut în toaleta unui mare stadion unde câteva neveste supărate au pus-o la punct pe o oarecare, ce bântuia prin anturajul soților și le amenința liniștea. Nu a fost bătaie. Au tras-o doar puțin de păr și ea a înțeles, s-a făcut fată cuminte, la casa ei, are deja doi copii și un soț foarte discret. Iar presa a lăsat-o în pace.
Apoi sunt divorțurile, adesea destul de neplăcute. În mod ciudat, în astea este implicat fotbalistul, soția și de multe ori, încă un fotbalist. Asta arată că fotbaliștii între ei se sprijină în momentele grele. Și, de mici au fost obișnuiți să lucreze în echipă.
Cât despre retrogradare ce să mai vorbim? E ca și cum ai pomeni de funie în casa spânzuratului. Se pare că odată cu echipa în cauză retrogradează și soțiile. Și e mai mare jalea. Mă gândesc cu groază și la situația din Anglia unde am auzit că există vreo nouă ligi de fotbal. Cum o fi să fii toată viața (sau o bună parte din ea) soție de fotbalist din liga speranțe sau old boys (până la urmă e cam tot una). Păi nu mi se pare corect să ții o frumusețe de fată, soție de fotbalist într-o ligă inferioară numai pentru că bărbată-su nu e în stare să alerge cum trebuie 90 de minute și să promoveze și el, cât de cât. Ar trebui să li se dea și lor, soțiilor o șansă, ce naiba. S-ar putea aranja măcar un meci de baraj între jumătăți.
Și totuși, ce îmi place la nevestele de fotbaliști este că ele nu îmbătrânesc niciodată. Nu le vezi decât tinere, frumoase și în formă. Și una dintre întrebările tâmpite care au fost puse în spațiul public a fost unde se duc soțiile de fotbaliști atunci când se duc? Păi unde să se ducă? La marginea terenului un pic, să ceară schimbare.
Dacă există un poet în stare să facă poezie din orice temă a realității, a actualității, acesta este fără îndoială poetul de față. E capabil să găsească și să smulgă poezia din orice. Sigur, situînd evenimentul în perspectiva duratei și a spațiului. De data aceasta, a cercetat războiul în curs. Cu efecte poetice nebănuite… Poemul mi-a fost semnalat într-un comentariu de Scepticus Scepticus, am verificat și l-am găsit pe site-ul revistei. Lectură plăcută tuturor !
Sub scutul de coceni, impenetrabil
Ce bal, ce artificii în Iran,
Mai Marii lumii joacă păcănele
și un francez pîrlit vinde umbrele
să nu mai zică „Davai ceas” Ivan.
Moartea-i atît de ieftină încît
poți înșira copiii pe o ață,
să-i poarte madam Trump cînd merge-n piață
ca pe un colier de scoici, la gît.
Și pacea care pute a război
vă rog s-o-mpachetați ceva mai bine
că azi nu se mai moare de rușine
nici miercuri nu mai are chef de joi.
Cum stăm pitiți în gluga de coceni
habar n-avem că la o oră fastă
Dubai se va muta la noi pe coastă
și-evreii, cu statut de moldoveni.
Alte două poeme noi… Primul, care este postat și pe pagina revistei, este o bijuterie lirică, după cum am convenit cu scriitorul Ionuț Cristache, care mi l-a trimis pe cel de-al doilea, postat numai pe contul de Fb al poetului. O jucărie lirică impecabilă, după cum obișnuiește uneori Mircea. Lectură plăcută tuturor!
Gustul de miere al bătrînilor fugiți de acasă
Ea cobora-n infern, de dimineață,
să-și pună mama la uscat, pe sîrmă,
fiindcă părinții ieftiniți la piață,
devin copiii noștri de pe urmă.
Păpuși de cîlți cu piepturile sparte,
cu lacrimi și magiun pe bavețică,
le lasă celor dragi frica de moarte,
că lor numai de viață le e frică.
Tînjind să plece iar la grădiniță,
o să-i găsiți, dacă-au scăpat din curte,
la bacănie-n colț, cerșind halviță,
îngeri ologi, cu aripile scurte.
Și-n jurul lor, părtași ai suferinții,
cîini de pripas îi ling, c-au gustul mierii.
Grăbiți-vă să vă salvați părinții,
grăbiți-vă să nu vi-i ia hingherii!
Amor în dungi
Te-am întîlnit azinoapte pe Tik Tok
și ca un domn ți-am oferit paltonul
că șuții îți vînduseră-n talcioc
echipamentul, fi-ți-ar ghinionul.
Și-n loc să-mi mulțumești mi-ai zis că-s porc,
că îți distrug imaginea celebră
la festivalul porno din New York
cînd defilai pe cur cu dungi de zebră.
Și m-am scuzat că nu sînt leopard,
că-s cam bătrîn și cu dureri de șale,
da-ncerc cum cocoșatul de un gard
să mă lipesc de dungile matale.
Semnalări amicale…
Am primit cel mai recent număr al excelentei reviste trimestriale de cultură, editată la Buzău de un colectiv de redacție relativ mic, dar vioi și chiar voios. Mi-a parvenit și știrea că la vară, cu prilejul apariției celui de-al patruzecilea număr, revista va atinge primii săi zece ani de viață. La nivel de instituție, se poate spune că e deja un început de istorie. Mă simt legat de această revistă pentru că am urmărit-o și semnalat-o aici aproape de la începuturile sale. Lectură plăcută tuturor! Ca de obicei, veți găsi destul de citit – poezie, proză, interviuri, cronici, eseuri și comentarii…
Rîdem din răsputeri…
Sosite de la diverși furnizori, ca de obicei, care tot ca de obicei vor fi divulgați pe parcurs. Și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu, care ne dovedește că femeile au găsit soluția să scape de o mulțime din problemele și necazurile provocate de bărbați. Enjoy!
Viitorul sună bine? (Dan Chiriac)… Viitorul ne paște în trecut.
Mare supărare! (Septimiu Chelcea)… – Iubitule, de ce ești supărat?/ – Firma părinților a dat faliment…/ – Eram absolut convinsă că vor găsi ei ceva ca să ne despartă!
Vine, vine, primăvara! (Ion Fercu)… E primăvară și la Vaslui! Un bărbat pe nume Ghiocel și-a atacat vecinul cu un toporaș!
Inteligența în cuplu! (Ghiocel Costăchescu)… -Tu să nu mă faci proastă!/ -Ce IQ ai?/ -Eu n-am IQ, eu am IPhone, dobitocule!
Știați că? (Liviu Scutaru)… Multe fete nu vor primi cadou de 8 Martie pentru că iubiții lor primesc pensia pe data de 10…
Trai nineacă! (Willy Shalev)… Mi-am pus cîte o ceașcă de cafea în fiecare cameră. Acum, mă plimb toată ziua prin cafenele!
Suveraniști, nu șagă! (Media, LA)… Nu era destul că „suveraniștii” băștinași își toceau buzele pe bucuțele reunite ale Portocaliului și Putineiului, acum le-au descoperit și pe ale lui Viktor, căruia i-au preluat unul din sloganurile electorale: „NEM FIZETÜNK!/ Nu plătim!” Se înțelege că acesta se referă la ajutorul pentru Ucraina… Iată-i triplu suveraniști! Sînt curios ce mai pot aduna în colecție, pe Khamenei junior, pe liderii comuniști cubanezi?
Dolarii (Folclor, LA)… De ce sînt dolarii verzi? Pentru că i-au cules evreii înainte să se coacă!
Mugur Isărescu (Ghiocel Costăchescu)… Așa e în economia de piață: perioadele în care clienții pierd alternează cu perioadele în care băncile cîștigă.
Leac de frumusețe (Septimiu Chelcea)… -Ești atît de drăguță cînd ești supărată…/ -Continuă să mă enervezi și voi deveni superbă!
Între generații (Liviu Scutaru)… -Mamă, mi-a spus doctorul că n-o să pot avea copii…/ -E ereditar, fiule. Nici taică-tu n-a putut!
Există și vești bune! (Willy Shalev)… Îmi place să citesc horoscopul. Este singurul loc unde am bani, sînt sănătos, am iubită și merg în toate vacanțele!
Omul păcii! (Media, LA)… Portocaliul pare dezlănțuit, n-a rezolvat bine Venezuela și s-a apucat de Iran, acolo lucrurile nu-s terminate, dar tocmai a anunțat că poate urma Cuba! Și proasta aia care i-a dat medalia Premiului Nobel pentru Pace! S-o ceară înapoi nu se face, mai bine îi schimbă numele în Medalia Marelui Războinic!
Tripleta de aur! (Media, LA)… Cu puțină vreme înainte de alegeri Viktor și partidul său tot coboară în sondaje, diferența fiind mai mare de 10 procente. Să rămînă omul fără coledzi? Nu se poate! Așa că floarea MAGA, cu Trump și Rubio în frunte se strofoacă să-i dea o mînă de ajutor. Se pare că nu-i destul de vreme ce al treilea membru al tripletei, Putinică, trimite la Budapesta strategi politici și agenți secreți să-i dea și ei o mînă de ajutor. Bun, ce nu înțeleg eu este în ce sens este Viktor suveranist și față de cine?!
Echitate? (Ion Fercu)… Hm! Ieri, plin de bărbați cu flori în brațe! Azi… nu văd o femeie să tîrîie și ea o ladă de bere!
Alintat (Liviu Scutaru)… Fiecare femeie își alintă bărbatul așa cum vrea ea: „iubi, pufi, pui, dracu să te ia de bețiv!”
Grea situație! (Septimiu Chelcea)… Cînd te cerți cu un obraznic e ca și cum ai vrea să strivești un țînțar de obraz: reușești, dar îți dai singur palme!
Trece vremea! (Willy Shalev)… Mă uit în trecut… mă apucă nostalgia. Mă uit în prezent… mă apucă plînsul. Mă uit spre viitor… mă apucă groaza!
Așa-i în sport! (Michael Astner, ZdeIași)… Ratezi sută la sută dintre șuturile pe care nu le tragi!
Exit poll (Ion Fercu)… La ora 7 și un minut, 98% dintre vasluieni și-au băut cele 44 de pahare!
Lipsa banilor afectează memoria (Septimiu Chelcea)… Cercetătorii au stabilit că debitorii au rezultate mai slabe la testele de memorie decît creditorii!
Premii, premii… (Mardale, Cațavencii)… N-a fost să fie Premiul Nobel pentru Pace, dar poate fi premiul Netanayahu pentru idiot util…
Descoperire (Ion Fercu)… Americanii au descoperit că e mai ușor să schimbe președinții altor țări decît pe al lor!
Diferența bărbat-femeie (Liviu Scutaru)… Gîndiți-vă la șah! Regele se mișcă doar un pătrățel, Regina face ce vrea ea!
Dragostea (Willy Shalev)… A te îndrăgosti la bătrânețe este ca și cum ai merge iarna la mare… Există emoții și plăcere, dar nu vrei să te dezbraci!
Oamenii (Septimiu Chelcea, apud Hemingway)… Nu judeca oamenii după cei cu care se adună. Și Iuda avea amici ireproșabili!
Trei glume primite de la prietenul istoric și poet Radu Mârza. Îi mulțumesc și pentru traducerea primelor două, care cum se vede în original erau în anglo-saxonă! Și o glumă grafică de interes ce pare etern haiducită din Courrier International. Enjoy!
Putin și Biden stau la o poveste.
Putin: „Știi, Joe, am avut visul ăsta zilele trecute”.
Biden: „O? Spune-mi despre visul tău”.
Putin: „Am văzut America în flăcări. Unde fusese Capitoliul era un crater imens, provocat de o explozie nucleară. New York-ul făcut una cu pământul. Los Angeles acoperit de cenușă umană. Era măreț, Joe. Aproape că am plâns”.
Biden: „Hm, ciudat vis. Să știi că zilele trecute am avut și eu un vis”.
Putin: „Povestește-mi”.
Biden: „Am văzut Moscova strălucitoare din nou. Plină de dans, râsete, oamenii conduceau mașini de import, purtau cele mai la modă haine, totul foarte european, așa cum era înainte de sancțiuni. Reclame luminoase și tot felul de panouri publicitare peste tot! Mult prea strălucitoare ca să nu le bagi în seamă”.
Putin: „Și ce spuneau?, reclamele luminoase?”
Biden: „Cine dracu știe? Nu știu limba ucraineană”.
Un irlandez se întorcea acasă târziu în noapte și vede o femeie ascunsă în umbră. „Douăzeci de lire”, îi șoptește ea. Paddy nu mai fusese niciodată cu o prostituată, dar se gândește că ce naiba, sunt doar douăzeci de lire. Așa că se ascund împreună în tufișuri. După câteva minute, dintr-o dată, o lumină este proiectată asupra lor. Era un polițist. „Ce se întâmplă aici, oameni buni?”, întreabă polițistul. „Fac dragoste cu soția mea”, răspunde irlandezul, părând iritat. „Oh, îmi pare rău”, spune polițistul, „nu știam”. „Nici eu nu știam”, spune Paddy, „până când ai pus lanterna pe fața ei!”
Anunț pe un gard: „Câine vorbitor de vânzare! Preț: 20 de lei!” Un trecător se oprește, citește anunțul și strigă la poartă… Iese Badea Gheorghe…
– Domnule, e adevărat anunțul?
– Da domnule, intrați și puteți să verificați singur…
Intră tipul în curte, badea îl duce la câine, câinele începe…
– Bună ziua prietene!
Tipul rămâne blocat.
– Cum? Vorbești?
– Da, am darul acesta să pot vorbi… am și un trecut cât de cât bunicel… am lucrat vreo 2-3 ani în aeroport, am demascat niște traficanți… apoi am lucrat și pe la SRI, voiau ăia să mă pună șef de instituție… dar am refuzat… știți… am început să cam îmbătrânesc…
Tipul rămâne uimit și își aruncă privirea către Badea Gheorghe. Badea Gheorghe:
– Minte, dă-l dreacu de vagabond, n-a ieșit niciodată din curte.
Un grupaj nu foarte mare, dar alcătuit din bancuri foarte bune, primite de la prietenul nostru din Toronto, Virgil Glăvan. Vă doresc să rîdeți bine, necazurile sînt oricum destule!
Soacra îşi laudă nora:
– E harnică asta a mea! Patru lucruri face deodată: vorbește la telefon, fumează, bea cafea și își face unghiile!
El și Ea stau de vorbă
El: – Ce îți dorești prințesa mea?
Ea: – Ciocolată Dubai!
El: – Fidea cu lapte, nu-ți mai place?
Un tată își interoghează viitorul ginere:
– Vrei să te căsătorești cu fata mea?
– Da, domnule, cu orice preț!
– Bine! Să auzim prima ofertă…
Două pițipoance stau la o cafea:
– Fată, ce cafea bună ai făcut!
– Păi, e adusă direct din Brazilia.
– Extraordinar… și încă e fierbinte!
Un cuplu aflat cu mașina în concediu s-a rătăcit pe drum:
Ea: – Voi, bărbaţii, n-aţi opri nici în ruptul capului să întrebaţi care e drumul. Mai bine pierdeţi două ore pe drum în plus!
El: – Pierdem noi două ore, dar recuperăm la parcarea cu spatele….
Doi iubiţi stau de vorbă:
El: – Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Ea: – Și ce ai făcut?
El: – Te-am învelit că te durea capul.
Un tip intră în mare viteză în frizerie şi întreabă:
– Câţi mai sunt în faţa mea?
– 10, i se răspunde.
Pleacă şi se întoarce după o jumătate de oră:
– Câţi mai aşteaptă?
Pleacă iarăşi, se întoarce după altă jumătate de oră şi întreabă:
– Câţi au mai rămas?
– Închid, spune frizerul.
– Nici o problemă, mă întorc mâine.
– Cine-i nebunul asta? Ştie cineva de unde vine? întreabă frizerul.
– Mai adineauri l-am văzut ieşind de la nevasta dumitale…
– Soţul tău e în continuare gelos fără motiv?
– Nu mai e gelos?
– Ba da. Dar acum are un motiv.
– Bunico, cred că ai un supozitor în ureche.
– Ce spui?
– Ai un supozitor în ureche.
– Tiii! Ai dreptate, supozitorul e-n ureche. Acum cred că știu unde-i aparatul auditiv.
– Mmm, parfumul tău miroase a vin fiert!
– Miroase a scorțișoară, bețivule!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…