este tot ce se poate uneori așeza și rămâne ca un mod de viață, ca un cod desprins dintr-o conduită, dintr-o serie de pași care impun anumite tatonări ale corpului de către mintea care vrea să îl supună și să îi impună această așezare, această permanentă cădere împreună cu fiecare dintre alăturările ei. Aceste împreunări presupun stări, presupun gânduri și impun anumiți pași care caută și care calcă pe aceste drumuri fără întoarcere promise deși ale tuturor acaparărilor ei, acaparări care mai departe acoperă și îndepărtează urmele care ar putea fi semn pentru eventuale întoarceri. Căderea indusă deîși amplifică cu fiecare pas înspre ea silueta, siluetă care se face corp vizibil și de acum ușor de locuit de această boală care odată instalată nu își mai poate rupe și depăși limitele decât cu mare greutate, și cu mult sprijin din exterior și/sau interior.
este un grad zero al vieții, al modurilor ei de a se putea așeza în acest tipar tăcut, prin teritoriul acesta al liniștii și al neliniștii mute care devin încet, încet neîncăpătoare în corpul locuit de ele, care fac în așa fel încât să impună un fel de mutare în afară, în exteriorul care îi poate asigura vizibilitatea și astfel ușura spunerea de cei care îi pot descifra și povesti momentele, stările, zilele și toate nopțile care pot să îi încapă povestea împreună cu fiecare dintre împrejurimile ei.
înseamnă asumarea și trăirea acestor stări și intensități ale absențelor, aceste întâmplări și excese ale izolării aproape impuse ale lumii, precum și ale întregii disponibilități ca mai departe să se poată (s)pune toate și așeza în cuvinte, în cuvintele care reușesc să iasă din mințile lor și să se dispună în toate formele posibile pe care mai departe vor reuși să le umple și să le locuiască definitiv.
Nimic nu rămâne nespus sau neașezat în definițiile care construiesc un corp sigurși aproape întotdeauna îi descoperă noi și noi posibilități de a se face cunoscute împreună cu mereu noi forme de a le așeza în interior, dar și în exterior, pe suprafețele vizibile și invizibile ale corpului pe care îl locuiește, în care și-a făcut loc și de unde își consolidează extinderile și acumulările.
Scrisul, stările lui, sunt povești ale(pre)simțite, una în care lumina ascunde cu mare siguranță umbrele care îi străjuiesc și care îi pândesc strălucirile, acelea care îi urmăresc fiecare pas, pas pe care mai departe îl acoperă, pas pe care îl așază mai departe în întunericul dens și discret al uitării, al renunțării căutării urmei lui, a aceleia care ar putea readuce lumina și căldura ei la îndemână, în proximitatea corpului din care au fost scoase și izolate.
Rămân aici și elementele vieții, și ale eventualelor amplificări și trăiri ale lor, dar toate coordonatele și reperele conduc spre acele trasee la capătul cărora nu se mai vede chiar nimeni, la capătul cărora se află acea stare la început nedeslușită decontinuă și neînțeleasă, stare care se accentuează și se impune în continuare, anume aceea a privirii în gol și înăuntru, în interior și mai departe de conștientizare a vidului care înconjoară și păzește bine ființa intrată și încăpută în acest scenariu imprevizibil și acaparant.
Sursa: https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/tableta-de-marti-gabriel-enache-anaklasis-84/