Un bărbat urmărit la nivel național a fost depistat în localitatea I. L. Caragiale!

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au depistat, pe raza localității I. L. Caragiale, un bărbat, de 41 de ani, din județul Prahova, dat în urmărire națională.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, de către Tribunalul Prahova.

Bărbatul în cauză este condamnat la executarea unei pedepse de 3 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

După depistare, a fost încarcerat în cadrul Penitenciarului Mărgineni.

IPJ DÂMBOVIȚA

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/04/22/un-barbat-urmarit-la-nivel-national-a-fost-depistat-in-localitatea-i-l-caragiale/

Ultimă oră

Același autor