15.2 C
Dâmboviţa
19 septembrie, 2024

UPDATE – Adjunctul şefului IPJ Dâmboviţa, cercetat de DNA după ce nu ar fi oferit autorităţilor numărul de telefon al unei persoane date în urmărire întrucât se sustrăgea executării unui mandat european de arestare, deşi discuta cu aceasta/ Precizările IGPR

astăzi, 10:07

Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, comisarul şef Ionuţ-Denis Pîrvu, este cercetat sub control judiciar de DNA Ploieşti, fiind suspectat că nu a oferit autorităţilor numărul de telefon al unei persoane date în urmărire întrucât se sustrăgea executării unui mandat european de arestare, deşi discuta cu aceasta. În plus, el ar fi avertizat acea persoană să nu vorbească la telefon cu cineva, întrucât convorbirile ar fi putut fi interceptate. Pîrvu a fost eliberat din funcţi şi a fost pus la dispoziţie, precizează Poliţia Română.

– Poliţia Română a precizat că faţă de angajat a fost luată măsura eliberării din funcţia deţinută şi a fost pus la dispoziţie, urmând să-i fie stabilite sarcini, la nivelul unităţii din care face parte, care să nu împieteze ancheta penală şi în concordanţă cu obligaţiile dispuse prin ordonanţa emisă de procuror, pe perioada controlului judiciar.

”Reiterăm faptul că Poliţia Română se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului poliţistului. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susţinem toate activităţile specifice procedurilor penale şi avem ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri şi profesionişti”, a subliniat Poliţia.

ŞTIREA INIŢIALĂ

– Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând din 11 septembrie, faţă de Ionuţ-Denis Pîrvu, comisar şef poliţie şi adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale).

”În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul Pîrvu Ionuţ-Denis, în calitatea menţionată mai sus, deşi avea cunoştinţă despre faptul că o persoană, inculpată într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui Mandat European de Arestare nu a oferit autorităţilor competente numărul de telefon al acestuia, deşi coresponda cu persoana respectivă, îngreunând activităţile de urmărire şi localizare a inculpatului dat în urmărire. De asemenea, ofiţerul de poliţie Pîrvu Denis i-ar fi dat indicaţii persoanei urmărite să nu vorbească cu o persoană întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acestuia să fie interceptate, astfel încât acesta să fie localizat şi arestat în vederea extrădării”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.

Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, el ar fi menţionat în mod nereal faptul că inculpatul urmărit l-ar fi contactat pe el, iar în cadrul corespondenţei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti ar fi susţinut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul care se afla dat în urmărire internaţională nu a fost găsit, deşi în realitate comisarul şef de poliţie Pîrvu Denis deţinea informaţii despre acesta şi coresponda cu el, afirmă procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu să nu exercite funcţia de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, în exercitarea căreia inculpatul a săvârşit faptele, şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Sursa: https://www.news.ro/justitie/update-adjunctul-sefului-ipj-dambovita-cercetat-dna-dupa-ar-oferit-autoritatilor-numarul-telefon-unei-persoane-date-urmarire-intrucat-sustragea-executarii-unui-mandat-european-arestare-discuta-1922400712002024091021730558

Ultimă oră

Același autor