15.5 C
Dâmboviţa
30 aprilie, 2024

Mai multe persoane aflate la o sărbătoare religioasă în Târgoviște au avut nevoie de îngrijiri medicale

Publicat: 11/08/2013, 19:00

Mai multe persoane aflate la sărbătoarea Sfântului Nifon de la Târgoviște, la care au participat, duminică, peste 10.000 de enoriași s-au simțit rău și au avut nevoie de îngrijiri medicale, două femei fiind transportate cu ambulanțele la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, celor zece persoane cărora li s-a făcut rău le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de către personalul medical al instituției, echipajele SMURD și voluntarii filialei Dâmbovita a Crucii Roșii, două femei, una cu hipertensiune arterială, iar cealaltă cu lipsă de calciu, au fost transportate cu salvările la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, starea lor de sănătate fiind în prezent stabilă.

Crucea Roșie Dâmbovița a oferit enoriașilor 5.000 de litri de apă plată credincioșilor, manifestarea fiind monitorizată permanent de echipajele Serviciului de Ambulanță Dâmbovița, SMURD și voluntari ai Crucii Roșii.

Sărbătorirea Sfântului Nifon a început sâmbătă seară cu premierea elevilor care au obținut rezultate bune la etapa județeană a Olimpiadei de Religie si pelerinajul tinerilor, procesiune care a pornit din fața Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane și s-a încheiat în fața Catedralei, cu oficierea „Acatistului Sf. Ierarh Nifon” și închinarea la racla cu sfintele moaște a celor aproximativ 2.000 de enoriași prezenți la manifestare.

„Valoros reper duhovnicesc, moral, social și cultural, Sfântul Ierarh Nifon este cel dintâi sfânt canonizat, la noi, la români, dar și marele înnoitor și reorganizator al Bisericii muntene, cel care a pus bazele impresionantei înfloriri a vieții bisericești de mai târziu. Figura luminoasă și blândă, exemplul moral riguros, ampla cultură duhovnicească, viața curată și pilduitoare, dar și prestigioasa sa activitate de îndrumare a poporului lui Dumnezeu, de aici, de la Târgoviște, și-au pus definitiv amprenta asupra vieții bisericești românești a timpului său, dar și peste secole”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum Părintele Nicolae – Mitropolit de Mesoghia și Lavreotiki-Grecia, Părintele Calinic – Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei, Macarie – Episcopul Europei de Nord.

La ceremoniile legate de sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Tării Românești, desfășurate la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, au fost prezenți, duminică, peste 10.000 de pelerini din județul Dâmbovița, dar și din alte județe din țară.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

05 Apr, 23:28

Știri –

05 Apr, 23:00

Marius Tucă Show –

05 Apr, 22:57

Ultima oră

Social –

05 Apr, 22:56

Știri externe –

05 Apr, 22:53

Sănătate –

05 Apr, 22:37

Sursa: https://www.gandul.ro/stiri/mai-multe-persoane-aflate-la-o-sarbatoare-religioasa-in-targoviste-au-avut-nevoie-de-ingrijiri-medicale-11245230

Ultimă oră

Același autor