Fostul ministru slovac al Justiției inculpat pentru că a salutat invazia Rusiei din Ucraina
Fostul ministru slovac al Justiției şi fost preşedinte al Curţii Supreme a ţării sale, Stefan Harabin, a fost inculpat pentru că a salutat decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, a anunţat luni biroul procurorului, notează AFP.
Harabin a scris pe Facebook a doua zi după invazia rusă din 24 februarie 2022 că „ar fi făcut exact acelaşi lucru ca (preşedintele rus Vladimir) Putin”.
El a fost inculpat pentru „defăimarea unei ţări şi a unui popor” şi, de asemenea, pentru că a făcut apologia unei crime”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Parchetului slovac, Zuzana Drobova, potrivit
Harabin ar putea primi o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, potrivit cotidianului Dennik N.
Fostul ministru s-a declarat luni „mândru” că a făcut această declaraţie, pe care o menţine, fiind convins că Rusia a acţionat în respectul dreptului internaţional, potrivit acestui cotidian.
Fostul ministru slovac al justiției a fost inculpat pentru că a salutat invazia Rusiei din Ucraina, vorbind despre lichidarea naziștilor ucraineni
Harabin, un fost comunist în vârstă de 66 de ani, a mai spus într-un interviu difuzat de canalul de Youtube că Rusia are „datoria de a-i lichida pe toţi naziştii ucraineni responsabili pentru uciderea a 14.000 de copii, femei şi bătrâni în Donbas cu începere din 2014”.
Foarte critic la adresa UE, el a ocupat funcţia de ministru al justiţiei în guvernul populist al premierului Robert Fico (2006-2009) şi a fost preşedinte al Curţii Supreme, înainte de a candida fără succes la alegerile prezidenţiale din 2019.
Slovacia, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, a oferit Kievului un ajutor umanitar şi militar important de la invazia Rusiei în Ucraina.
La sfârşitul lui martie, Slovacia a indicat că a obţinut de la Statele Unite o ofertă pentru arme în valoare de peste un miliard de dolari, la un tarif redus, în compensaţie pentru cele 13 avioane de luptă MiG-29 promise Ucrainei.
CNN: Kiev infiltrează agenți de sabotaj în Rusia
Oficialii americani cred că aceşti
din interiorul Rusiei au efectuat atacul cu drone care a vizat Kremlinul la începutul lunii mai, lansând drone din interiorul Rusiei, în loc să le manevreze din Ucraina spre Moscova, notează CNN, preluat de news.ro.
Nu este clar dacă alte atacuri cu drone efectuate în ultimele zile – inclusiv unul care a vizat un cartier rezidenţial din apropierea Moscovei şi un alt atac asupra unor rafinării de petrol din sudul Rusiei – au fost lansate tot din interiorul Rusiei sau au fost efectuate de această reţea de agenţi pro-ucraineni, notează CNN. Însă oficialii americani cred că Ucraina a dezvoltat celule de sabotaj în interiorul Rusiei, alcătuite din simpatizanţi pro-ucraineni şi din agenţi bine pregătiţi pentru acest tip de război. Se crede că Ucraina le-ar fi furnizat acestora drone de fabricaţie ucraineană. Doi oficiali americani au declarat pentru CNN că nu există nicio dovadă că vreunul dintre atacurile cu drone a fost efectuat cu drone furnizate de SUA, precizează CNN.
Oficialii nu au putut spune în mod concludent cum a reuşit Ucraina să introducă dronele în spatele liniilor inamice, dar două dintre surse au declarat pentru CNN că există rute de contrabandă bine puse la punct care ar putea fi folosite pentru a trimite drone sau componente de drone în Rusia, unde ar putea fi apoi asamblate.
Un oficial european din cadrul serviciilor de informaţii a remarcat că graniţa ruso-ucraineană este vastă şi foarte greu de controlat, ceea ce o face propice pentru contrabandă – lucru pe care oficialul spune că ucrainenii l-au făcut deja în cea mai mare parte a deceniului în care au fost în război cu forţele pro-ruse. „De asemenea, trebuie să luaţi în considerare faptul că aceasta este o zonă periferică a Rusiei”, a spus oficialul. „Supravieţuirea este problema tuturor, aşa că banii lichizi fac minuni”, a adăugat el.
Urmărește România Liberă pe
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.
A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Vladimir Saldo, guvernatorul rus interimar numit în regiunea Herson (sudul Ucrainei), a recunoscut miercuri că distrugerea barajului de la Kahovka de pe fluviul Nipru,…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanța” şi ai Blocului Naţional Sindical, în cadrul întâlnirii fiind discutate revendicările…