17.2 C
Dâmboviţa
27 aprilie, 2024

Vești bune pentru locuitorii Sectorului 3! Primăria condusă de Robert Negoiță va construi un pod peste râul Dâmbovița

Vești bune pentru locuitorii Sectorului 3! Primăria condusă de Robert Negoiță va construi un pod peste râul Dâmbovița în dreptul străzii Lunca Priporului, în valoare totală de 11.506.857 lei. Proiectul este o adevărată gură de aer pentru traficul infernal din sector. .

09 feb. 2024, 09:29

Vești bune pentru locuitorii Sectorului 3!

Vești bune pentru locuitorii Sectorului 3! Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, joi, un proiect care prevede crearea unei legături rutiere între cartierele Ozana/Pallady şi zona Popeşti Leordeni.

Citește și

Proiectul presupune construirea unui pod rutier peste râul Dâmboviţa în dreptul străzii Lunca Priporului, iar lucrările vor fi realizate de societatea Algorithm Residential S3 SRL.

„Referindu-ne la podul construit peste râul Dâmboviţa în dreptul străzii Nicolae Teclu, precizăm că acesta preia circulaţia de pe Splaiul Unirii, dar şi circulaţia din oraşul Popeşti-Leordeni, direcţionând-o spre Bd. Theodor Pallady şi spre ieşirea din Bucureşti pe Autostrada A2. Având în vedere că după darea în folosinţă a acestui pod circulaţia pe Splaiul Unirii a început să se aglomereze şi, în continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii rutiere derulat pe raza Sectorului 3, propunem un proiect nou, mult mai amplu, de creare a unei legături rutiere între cartierele Ozana/Pallady şi zona Popeşti Leordeni care presupune construirea unui pod rutier peste râul Dâmboviţa în dreptul străzii Drumul Lunca Priporului”, prevede documentul aprobat de Consiliului Local al Sectorului 3.

Lucrarea are o valoare totală de 11.506.857 lei şi vine în sprijinul decongestionării traficului, din ce în ce mai sufocat de mașini.

”În contextul creşterii accentuate a traficului pe aceste artere, cât şi pe reţeaua de drumuri adiacente acestora şi în contextul dezvoltărilor imobiliare accentuate în zonele străbătute de aceste artere, apare imperios necesitatea realizării unei artere care să permită o circulaţie fluentă”, se arată în document.

Sursa: https://www.romaniatv.net/vesti-bune-pentru-locuitorii-sectorului-3-primaria-condusa-de-robert-negoita-va-construi-un-pod-peste-raul-dambovita_8117497.html

Ultimă oră

Același autor