17.9 C
Dâmboviţa
29 aprilie, 2024

A fost activat planul roşu de intervenţie. Un microbuz cu 12 pasageri s-a răsturnat în Dâmboviţa

La fața locului, echipajele operative intervin cu trei ambulanțe SMURD și ambulanţe ambulanțe SAJ.

31 oct. 2023, 19:34

Un microbuz în care se aflau 12 persoane a intrat în șanț, marți, pe DN7 – Fețeni, județul Dâmbovița. Opt persoane sunt evaluate la fața locului de echipajele medicale. Traficul în zonă este blocat.

„Intervenție în cazul unui eveniment rutier în comuna Valea Lungă, satul Feteni. Detașamentul Găești intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și 4 echipaje SAJ DB. Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, anunță ISU Dâmbovița.

Potrivit sursei citate, până în acest moment opt persoane sunt evaluate la fața locului de echipajele medicale. „Din primele date, un microbuz în care s-ar fi aflat 12 pasageri ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în șanț. Traficul este blocat”, transmite IPJ Dâmbovița.

Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul județului Dâmboviţa, unde a fost primit apelul de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, echipajele operative intervin cu 3 ambulanțe SMURD și 5 ambulanțe SAJ. În sprijin, de la ISU DB se intervine cu 3 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 autospecială de descarcerare.

Scene șocante în gara Adjud: O adolescentă s-a aruncat în faţa trenului

Un eveniment șocant a zguduit comunitatea locală din

. O adolescentă în vârstă de 15 ani a decis să se arunce în fața trenului în gara din localitate. Fata se află acum internată în spital, iar medicii depun toate eforturile pentru a-i salva viața.

Sursa: https://www.romaniatv.net/a-fost-activat-planul-rosu-de-interventie-un-microbuz-cu-12-pasageri-s-a-rasturnat-in-dambovita_7855861.html

Ultimă oră

Același autor